„Scrisoarea disperării”

1Comentariu
„Scrisoarea disperării”
TIMIŞOARA. Salarii mai mari, condiţii mai bune de lucru şi maşini de salvare moderne! Asta au cerut cei peste 100 de angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Timiş care au ieşit ieri, în curtea instituţiei, la ora 12, în semn de protest.

La acea oră, o delegaţie a Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa a depus memorii la Preşedinţie, Guvern, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. De la medici la şoferi, asistente şi dispeceri, angajaţii de la Timişoara au fost solidari cu colegii lor din ţară care, la rându-le s-au adunat preţ de 10 minute să discute despre scrisoarea pe care au trimis-o ministrului Sănătăţii şi în care îşi expun revendicările.

„Protestăm pentru salarii, pentru că nu avem dotarea necesară a parcului auto, pentru că anul acesta trebuia să primim nişte ambulanţe, vreo 50, nu am primit până acum nimic, la noi situaţia maşinilor este aproape catastrofală. I-am trimis ministrului „scrisoarea disperării” unde i-am expus revendicările noastre”, susţine Mircea Dobre, liderul de sindicat al angajaţilor pe la Ambulanţa Timiş.

În următoarea perioadă, toţi liderii din judeţe se vor întâlni la Bucureşti pentru megocieri cu ministrul Sănătăţii.

Dacă revendicările nu vor fi luate în seamă, angajaţii de la Salvare vor decide care vor fi următoarele forme de protest. Pe parcursul acţiunii de ieri, la Serviciul de Ambulanţă Timiş a fost asigurată permanenţa, potrivit programului, iar protestatarii au venit din timpul lor liber.

Rable în funcţiune

În parcul auto al Ambulanţei Timişoara funcţionează acum 84 de maşini, 57 dintre acestea numai bune de casat.

Sanda Lupean
sanda.lupean@informmedia.ro



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor