Scriitorul Octavian Paler a încetat din viaţă

4Comentarii
Octavian Paler
Octavian Paler
BUCUREŞTI – Octavian Paler a încetat din viaţă în urma unui atac de cord luni, în jurul orei 19.30, la domiciliul său. Scriitorul a fost internat între 15 şi 24 aprilie la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, la secţia de Cardiologie.

Octavian Paler avea 80 de ani. S-a născut la 2 iulie 1926, în comuna Lisa, judeţul Braşov. A absolvit şcoala primară în locul natal, iar apoi a urmat Colegiul Spiru Haret din Bucureşti şi cursurile a două facultăţi, devenind licenţiat în Filozofie şi Drept.

A fost redactor, şef de secţie, corespondent special, redactor şef adjunct la Radio-TV, corespondent Agerpres la Roma, director general al TVR (1965-1970), redactor şef al ziarului România liberă în perioada 1971-1983, iar după evenimentele din decembrie 1989, director onorific al aceluiaşi cotidian.

A debutat în 1958, cu versuri – “Umbra cuvintelor”, pentru a continua cu note de călătorie – “Drumuri prin memorie” (I, 1972, II, 1974), critică de artă – “Un muzeu în labirint”, eseuri – “Mitologii subiective” (1975), proză – “Viaţa ca o coridă”. A mai publicat “Don Quijote în Est” (1994), “Rugaţi-vă să nu vă crească aripi” (1995), “Eul detestabil”, “Vremea întrebărilor”, “Polemici cordiale”. Multe dintre cărţile lui au apărut la Editura Albastros.

În “Autoportret într-o oglindă spartă”, Octavian Paler mărturisea că nu poate să scrie decât dacă se descrie: “Biografia mea nu are nimic spectaculos. Poate doar faptul că am trăit uşor somnabulic, între realitate şi vis, să fie interesant (…) În rest, explicaţia pentru nevoia mea de confesiune e foarte simplă. Fiind un introvertit, nu am cum să scap de «eu». Nu pot să scriu dacă nu mă descriu”.

Autorul poemului “Avem timp” a scris de asemenea: “Avem timp pentru toate/Nu e timp doar pentru puţină tandreţe/Când să facem şi asta – murim”. Octavian Paler a fost membru al Uniunii Scriitorilor, precum şi deputat în Marea Adunare Naţională.

După 1989, a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice. A devinit, pe rând, editorialist al ziarelor România liberă, Cotidianul şi Ziua. În ultimele luni era invitat permanent al emisiunii “Sinteza zilei” de la Antena 3.

Octavian Paler a fost spitalizat de mai multe ori în decursul ultimilor ani, în 2001 suferind un infarct miocardic, iar în 2002 un accident cerebral.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor