Municipalitatea a lansat de curând o licitație pentru „servicii de întocmire documentație tehnică și conformare pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu la Colegiul Național C.D. Loga”. Pune la bătaie aproape 54.000 de lei cu tot cu TVA, adică peste 11.000 de euro. Licitația este una deschisă, ofertele putând fi depuse până în 25 iunie, la ora 15, urmând a fi deschise pe loc în SEAP.
Primarul Timișoarei spune că nu știe câte școli sunt în aceeași situație și funcționează fără aviz ISU.
„Nu știu să vă spun câte școli din Timișoara nu au aviz de la ISU, sunt mai multe. Dacă s-ar aplica normele din România, cred că Parisul ar rămâne fără școli, și Viena cam la fel. Asta nu înseamnă că nu trebuie să depunem toate eforturile pentru a ajunge să avem astfel de avize. Dar, dacă nu a fost proiectată această școală, această clădire, care știm că e monument, în acord cu normele actuale și dacă e atât de complicat, din punct de vedere birocratic, nu din privința banilor, să ajungi să faci modificări încât să îndeplinești cerințele actuale de securitate impuse de ISU sau, mă rog, verificate de ISU, în baza unor legi, ce-i de făcut? Să închidem școala? Eu cred că trebuie să funcționăm în continuare cu toată grija, așa cum s-a funcționat de 99 de ani”, a explicat primarul Nicolae Robu.
În orice caz, edilul-șef consideră că normele sunt puțin cam prea pretențioase în România.
„Știți ce este interesant? În România n-au fost atâtea îmbolnăviri datorită nerespectării unor norme, nu au avut loc tragedii în perioada în care exigențele de igienă, de trasee, pe la restaurante și, respectiv, normele de securitate au fost mult mai indulgente. Nu s-a întâmplat nimic. Nenorocirile sunt acum când, chipurile, avem super norme peste tot. Și culmea este că se întâmplă la noi, nu se întâmplă la cei care funcționează cu norme mult mai lejere. Ar trebui să ne dea de gândit lucrul acesta. Cred că trebuie să fim atenți cu toții la cum ne comportăm. Dacă cineva lasă o sursă de foc undeva prin neglijența lui, ai incendiu, poți să ai norme și atunci respectarea normelor îți minimizează doar pagubele și să zicem îți dă șansa să ai și, în ceea ce privește ființele umane, cât mai puține ponoase. Asta e tot, dar totul pleacă de la cum ne comportăm”, a conchis Robu.
În vara anului 2017, pompierii din Timiș au făcut publică o statistică, după ce au controlat peste 100 de unități de învățământ din Timișoara, din cele 598 câte există în Timiș. Am aflat atunci că 98 de clădiri aparținând unităților de învățământ funcționează fără autorizație de securitate la incendiu.
Chiar duminică noapte, o școală din București a fost distrusă de un incendiu, o parte din acoperișul clădirii prăbușindu-se, potrivit celor de la ISU București-Ilfov. Unitatea de învățământ nu avea autorizație de securitate la incendiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!