Şcoala Profesională Henri Coandă participă la Oradea Job Expo

Reactualizat la:
Cursanţii de la Şcoala Profesională Henri Coandă au făcut demonstraţii în cadrul Oradea JobExpo
Cursanţii de la Şcoala Profesională Henri Coandă au făcut demonstraţii în cadrul Oradea JobExpo

De la ediţia de toamnă a Oradea Job Expo nu putea lipsi o şcoală care să le ofere şanse de calificare celor interesaţi de o profesie sau de o meserie. Şcoala Postliceală „Henri Coandă” Oradea şi Fundaţia Cultural Umanitară „Henri Coandă” va participa la Oradea Job Expo cu oferte variate.

Fundaţia Cultural Umanitară „Henri Coandă” a elaborat şi furnizat programe de formare profesională adresate publicului divers, indiferent de nivelul studiilor dobândite sau cel al pregătirii anterioare, ajungându-se astăzi să deruleze stagii de instruire şi cursuri de iniţiere, calificare, specializare sau perfecţionare în peste 45 de ocupaţii, cum ar fi: bucătar, cofetar, ospătar, lucrător în comerţ, frizer-coafor, manichiurist-pedichiurist, maseur, cosmetician, infirmieră, instructor fitness, operator introducere validare date, contabil, operator umplere recipente GPL, noţiuni fundamentale de igienă, evaluator de competenţe profesionale, formator, inspector-referent resurse umane, stilist protezist de unghii, instructor-preparator de formare, manager de proiect, metodist, educator puericultură, evaluator de furnizori şi programe de formare, perfecţionare cadre didactice cu credite transferabile – asigurarea eficienţei mangementului educaţional în unităţile de învăţământ – managementul clasei, machior, responsabil cu protecţia datelor cu caracter personal.

Şcoala Postliceală „Henri Coandă” Oradea are titlul de prima şcoală postliceală acreditată la nivel naţional. În cadrul şcolii se pot obţine următoarele calificări: asistent medical generalist, asistent medical de farmacie, asistent medical balneofiziokinetoterapie şi recuperare.

Participanţi

Ediţia de toamnă a târgului de locuri de muncă Oradea Job Expo va avea loc vineri, 4 octombrie 2019, sub cupola Era Park. Oradea Job Expo este organizat de către SC Inform Media, editor al cotidienelor Jurnal Bihorean şi Bihari Naplo, şi al site-urilor Bihon.ro şi Erdon.ro. Partener intituţional este AJOFM Bihor. Firmele participante vor beneficia de mediatizare în ziarele şi pe site-urile amintite, precum şi pe paginile lor de facebook.

La ediţia de primăvară, care a avut loc în aceeaşi locaţie – Era Park – în data de 22 martie, au participat 30 de firme, care au oferit peste 1.400 de locuri de muncă. La final, companiile prezente au adunat 981 de CV-uri.

Majoritatea participanţilor au fost mulţumiţi şi ne-au sugerat să mai facem o ediţie a târgului în a doua parte a anului. Drept urmare, ne aflăm în faţa ediţiei de toamnă a „Oradea Job Expo”.

Până în prezent, la eveniment şi-au anunţat intenţia de a participa 23 de angajatori: SC Turism Felix, Faist Mekatronic, Marvicom, Cerved, FinProm, Hanning Mottors Romania, PGS Sofa, Class Furn, Leroy Merlin Romania, Plexus Service RO, Lava Knitting, Nidec, Eberspaecher, Connect Group, H. Essers, Vernicolor, Golde Oradea, Turnătoria Iberica, Celestica, Sogefi, GMAB Consulting, Olimp Impex şi Şcoala Posliceală Henri Coandă. Acestea oferă persoanelor care doresc să se angajeze câteva sute de locuri de muncă şi cursuri de formare profesională. Lista rămâne deschisă, companiile interesate putând obţine informaţii la tel: 0728.116.455.

O nouă ediţie Oradea Job Expo

SC Turism Felix participă la Oradea Job Expo



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor