Scoala dotata cu calculatoare printr-o campanie pe Facebook

3Comentarii
Scoala dotata cu calculatoare printr-o campanie pe Facebook
Click-urile de pe Facebook pe care le-au dat timişorenii care au participat la campania „1 Like = 1 Zâmbet”, desfăşurată cu ocazia evenimentului „Veniţi la Miezul Nopţii” de la Iulius Mall, le-au adus elevilor de la Şcoala Generală nr. 27 trei noi computere şi echipamente IT performante.

Donaţia făcută de Iulius Mall Timişoaraa fost posibilă datorită susţinătorilor de pe Facebook ai mallului. Reprezentanţii centrului comercial au donat câte 1 leu pentru fiecare fan înregistrat în noaptea în care s-a desfăşurat evenimentul de la mall.

În total, 4.660 de admiratori au participat online la strângerea de fonduri pentru sprijinirea învăţământului timişorean. Cum suma nu a fost suficientă pentru o dotare completă, reprezentanţii mallului au suplimentat fondurile destinate achiziţionării de computere şi aparatură IT până la suma de 6.500 de lei.

În prezent, toate activităţile sunt dependente de Internet, iar a avea un computer a devenit o adevărată necesitate. Mulţumim Iulius Mall şi celor care au făcut posibil ca elevii noştri să aibă acces facil la informaţii şi să se perfecţioneze în acest domeniu fascinant”, a spus Ioan Stana, directorul Şcolii cu clasele I-VIII nr. 27 din Timişoara. Pe lângă computerele donate, laboratorul multimedia al şcolii a fost dotat şi cu monitoare LCD şi multifuncţionale ce includ imprimantă, scanner şi copiator.

Elevii se pot bucura, începând de luni, de aceste echipamente şi pot să-şi desfăşoare unele orele pe baza noilor tehnologii şi să exploreze mai uşor vastul univers al informaticii şi Internetului.

M.M. Hojda



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor