SCM Politehnica pierde dramatic la Bucuresti

De Marcel Hoster
1Comentariu
SCM Politehnica pierde dramatic la Bucuresti
© Copii de la Liceul Belá Batok din Timisoara, participa la cursuri optionale "de-a arhitectura", indrumati de o arhitecta voluntar si invatatoare. Un program educational care pune la lucru creativitatea elevilor, ii face mai atenti la ce se intampla in orasul lor si ii ajuta sa descopere lumea fascinanta a arhitecturii vineri, 15 noiembrie 2013. SEBASTIAN TATARU / MEDIAFAX FOTO
Handbaliştii timişoreni chiar au fost lipsiţi de noroc, dar şi de un arbitraj corect la ultima fază a meciului, în partida susţinută sâmbătă, la Bucureşti, cu cei de la CSM. La final a fost 20 – 19 pentru gazde, după ce Timişoara a avut victoria în mână.

Nu a fost să fie, SCM Politehnica Timişoara a pierdut, la un gol diferenţă, partida de campionat de la Bucureşti, în faţa CSM-ului. Cu un start ezitant şi o repriză a doua excelentă, formaţia a fost nevoită să se recunoască învinsă.

Gazdele au avut un început excelent, ajungând să conducă şi cu 5 – 1. Dar timişorenii nu au cedat ci au insistat şi cu Daskaloski revenit în poartă au reuşit să egaleze, la 7. a urmat preluarea avantajului, iar la pauză s-a intrat cu un avantaj de două goluri pentru bănăţeni, cu 12 – 10.

Meciul a fost echilibrat şi în a doua parte, dar timişorenii au avut de fiecare dată unul sau două goluri în plus. Daskaloski a avut din nou un meci bun, el a reuşit să apere şi două lovituri de la 7 metri. Meciul curgea bine pentru bănăţeni, erau în frunte, dar unele greşeli de final au dus scorul la 18 – 18. A urmat preluarea conducerii de către bucureşteni şi scorul ajunge la 20 – 19. Ultima fază a jocului e la poarta CSM, Simovic a fost oprit neregulamentar, primind doar lovitură de la 9 metri, deşi regulamentul prevede că la o asemenea fază de joc se dă direct 7 metri. Aruncarea din ultima secundă nu a adus nimic nou şi victoria a rămas a celor de la CSM Bucureşti.

Câte patru goluri au reuşit Milosevic, Marjanovic, Fenici și Simovic.

„Am avut meciul în mână, am avut acel 7 metri la scorul 17-15 pentru noi, dar am ratat. Pe acest fond al ratărilor noastre ne-au egalat şi chiar ne-au învins pe final de meci. Nu mai ştiu ce să spun despre noile reguli din arbitraj şi nu mai ştiu cum să le interpretez, pentru că o dată se dă roşu cu 7 metri, iar noi primim 9 metri pentru agăţarea lui Simovic din final. Din punctul meu de vedere, la ultima fază, echipa adversă trebuia clar sancţionată cu aruncare de la 7 metri şi cartonaş roşu pentru cel care a faultat la pătrunderea jucătorului nostru. Dacă dădeam gol sau nu, e o altă discuţie, dar cred că trebuia să primim ceea ce prevedea regulamentul. Implicit decizia arbitrilor a influenţat într-o anumită măsură rezultatul final.”, a declarat Dan Dumitru, managerul sportiv al timişorenilor.

El a mai spus că va iniţia un protest legat de acea fază din ultimele secunde.

„Din păcate interpretarea nu se face unitar, e clar că aceste reguli avantajează atacul. În aceste condiţii, trebuie să le cer jucătorilor să nu facă fault la 30 de metri, sau dacă-l fac să le spun că nu e în regulă. Începe să nu mai semene a handbal, din păcate. Demersurile la Federaţie le vom face dar punctul sau punctele nu ni le dă nimeni înapoi; nu este pentru prima dată, din păcate pentru noi. Lasica a stat două etape suspendat, pentru un fault, care în minutul 20 era sancţionat cu maximum 2 minute; jucătorul nostru a primit cartonaş roşu, apoi albastru şi s-a dictat 7 metri împotriva noastră, la meciul de la Satu Mare. Nu iau aceste decizii ca pe nişte nedreptăţi, dar e evident că sunt interpretări greşite ale regulamentului”, a mai anunţat Dumitru.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor