Schimbari in PNL Lugoj: filiala are un nou presedinte, vrea sa fie primar in 2020

De Roxana Deaconescu
2Comentarii
Schimbari in PNL Lugoj: filiala are un nou presedinte, vrea sa fie primar in 2020
© Tion: Schimbari in PNL Lugoj: filiala are un nou presedinte, vrea sa fie primar in 2020
PNL vrea să câștige alegerile parlamentare din decembrie și la Lugoj. La alegerile locale din iunie, partidul a adunat foarte puține voturi, candidatul PNL fiind „bătut” de un independent. Până la urmă, liderii PNL au decis să-l coopteze în partid pe acesta, numindu-l șef al organizației din Lugoj și îl împing în cursa pentru alegerile locale din 2020.

 Claudiu Buciu l-a învins pe candidatul PNL la alegerile locale din acest an, așa că PNL a decis să-și spele rușinea chemându-l pe acesta în organizația lugojeană. Buciu a fost instalat direct președinte interimar al PNL Lugoj și e hotărât să câștige pentru partid parlamentarele din decembrie. Iar la următoarele alegeri locale vrea să fie primar în locul lui Francisc Boldea.

„Am fost în căutarea unei formule care pe viitor să nu mai ducă la lupte păguboase între actorii de dreapta, așa cum s-a întâmplat la alegerile locale. Au fost dispute între candidații de dreapta, votul s-a împărțit și nimeni nu a reușit să adune destule voturi ca să câștige funcția de primar. PNL a avut în Lugoj, cel puțin de când sunt eu membru din 2008, o organizație foarte puternică, formată din cei mai de succes oameni de afaceri, din cei mai de marcă intelectuali, mi-era drag să mă întâlnesc și să stau de vorbă cu ei. (…) A lipsit însă forța de a atrage voturi. Ca să atragi voturi, nu este suficient să fii valoros, să ai o organizație formată din oameni valoroși”, a spus, joi, Nicolae Robu, președintele PNL Timiș.

Claudiu Buciu a reușit, la alegerile locale, să ia aproape 30% din voturi, ca independent. Dacă nu reușește să câștige alegerile parlamentare pentru partid însă, e decis să-și depună mandatul.

„Dacă la parlamentare nu voi face fie și un singur vot peste PSD, îmi depun mandatul de președinte al organizației”, a spus Buciu, care s-a declarat om de dreapta.

Cât despre candidatul PNL la alegerile locale din Lugoj din această vară, Ioan Ambruș, care a pierdut în fața lui Buciu, acesta a fost numit vicepreședinte al PNL Timiș.

 



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor