Schimbare de ochii lumii

Schimbare de ochii lumii
Din noile consilii de administraţie ale celor două spitale timişorene fac parte medici care luau decizii şi în consiliile demise în urmă cu câteva săptămâni.

Două din spitalele timişorene au rămas în ultima lună a anului trecut fără consilii de administraţie, după ce Ministerul Sănătăţii(MS) a decis demiterea acestora. Este vorba de Spitalul Clinic Judeţean din Timişoara şi de Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie Dr. Dumitru Popescu, la cel din urmă fiind înlocuit şi directorul.

Din noile consilii fac parte medici care s-au aflat şi în cele demise anul trecut. La Spitalul Judeţean din cei opt membri vechi, cinci îi găsim şi în noul Consiliu. Preşedintele va fi ales, luni, 9 ianuarie. Situaţia nu este alta nici la celălalt spital din oraş. Surse din interiorul unităţii ne-au confirmat că şi acolo, în noul consiliu se găsesc o parte din vechii membri.

 „Există şi excepţii în aceste cazuri. Legea nu prevede ca din noile consilii să nu facă parte vechii membrii. Aceste consilii sunt interimare până când va intra în vigoare noul pachet legislativ la Ministerului Sănătăţii”, ne-au informat reprezentanţi ai MS. Să sperăm că membrii Consiliilor vor lua, de această dată, decizii pe placul Ministerului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor