Scandalul dintre Marian Iancu si Mircea Sandu se inflameaza din nou!

De M. Hoster
Reactualizat la:
Marian Iancu
Marian Iancu
Vechea dispută dintre Marian Iancu, şeful FC Politehnica Timişoara, şi Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, s-a inflamat brusc marţi dimineaţa, după ce un cotidian de sport central a publicat stenogramele discuţiilor purtate la FRF după retrogradarea celor de la Poli şi de la Universitatea Craiova.

Conform documentului, Sandu ar fi spus despre Iancu „i-am tras-o, lui, ca persoană”! În discuţiile incendiare apare citat inclusiv viceprimarul Timişoarei Adrian Orza.

Desigur, reacţia lui Iancu a venit prompt! „Ei savurau o victorie şi euforia l-a împins pe Sandu peste limitele verbale acceptabile. El e un om puternic în fotbalul românesc, a reuşit ce şi-a propus. Nu am pregătit, e vina mea, nu am fost pregătit sau mi-am dat seama prea târziu. Este o echipă puternică la Federaţie, aviz celor care investesc, trebuie să treacă cu tainul pe la Mircea Sandu. Nu doar la Mircea Sandu, la Federaţie, dar şi la el. E foarte puternic, bine organizat, şi dacă îşi pune ceva în cap, îi reuşeşte. Au câştigat, le-a ieşit, să fie sănătoşi! Regret că am intrat în fotbal, că am investit în fotbal, că am format ă echipă administrativă importantă, care a dus echipa în vârful clasamentului, doar pe fotbal, nu pe alte baze”, a declarat Iancu la un post TV.

„Vă daţi seama ce supărat a fost că nu le-a ieşit din prima. După care, s-au organizat, s-au regrupat şi le-a ieşit la Comisia de Apel şi la TAS. Cine are curaj să îl înfrunte, trebuie să se gândească bine. Sunt mulţi oameni puternici financiar în fotbalul românesc, dar care se uită de jos în sus la Mircea Sandu. La fotbal sunt vai şi-amar, pupă dosul lui Mircea Sandu, mie mi-ar fi ruşine. Va câştiga mereu cel căruia i-a venit rândul în acel campionat. Jocurile se fac din timp, lucrurile sunt bine organizate de atâţia ani de zile”, a mai continuat Iancu.

Adrian Orza, pomenit în discuţiile purtate

Conform celor publicate de respectivul cotidian de sport, Mircea Sandu ar fi purtat discuţii legate de Poli şi cu viceprimarul Timişoarei Adrian Orza. În momentul în care vorbeşte despre discuţia purtată, Sandu ar fi spus că va cere un control al Curţii de Conturi la Primăria Timişoara. Iar Orza ar fi cerut ca respectiva verificare să nu fie solicitată: „I-am spus că o să solicit Curţii de Conturi un control prin care să ştim şi noi, cetăţenii, cum s-au cheltuit banii, milioanele acelea din ultimul an sau din toţi anii, de către clubul FC Timişoara. Reacţia a fost: “Domnule, mă nenoroceşti!”. Am tăcut, n-am mai ieşit pe nicăieri”, anunţă respectivul cotidian.

Totuşi, Marian Iancu a mai spus că nu crede că o asemenea discuţie ar fi avut loc: „Nu cred că a avut loc o asemenea discuţie între Sandu şi Orza. Contractele au fost verificate în fiecare an, nu sunt probleme”.

În ceea ce priveşte reacţia viceprimarului Adrian Orza aceasta a fost exterm de clară şi a explicat despre „realitatea” unei asemenea discuţii amicale.

„Eu nu contest existenţa şi veridicitatea acelor stenograme, nu am microfoane în sală la ei. Dar nu se pune problema să îl fi rugat pe Mircea Sandu să nu trimită nu ştiu ce controale la noi!”, ne-a declarat Adrian Orza. Desigur, acea „rugăminte” nu este confirmată de viceprimarul Timişoarei „Cum poate cineva să îşi imagineze că eu mă duc la Mircea Sandu şi îi pot cere asemenea… favoruri. Nici măcar nu am avut asemenea discuţii cu el, singurele discuţii pe care eu şi Sandu le-am purtat au fost cele efectuate cu toţi liderii politici de faţă. O pot confirma. Dar niciodată nu am vorbit pe acea temă. Cred că, de fapt, aşa vorbesc ei acolo, iar această stenogramă este una decentă, nu dintre cele mai colorate. Cum îşi poate imagina un om serios că eu i-aş fi cerut asemenea favoruri preşedintelui FRF. Noi mergem la mitinguri şi strigăm împotriva sa şi acum eu vin şi am discuţii amicale cu el! E comic cum îşi poate cineva imagina ca noi ne rugăm de Sandu!”

În ceea ce priveşte controalele de la Curtea de Conturi, Adrian Orza spune că acestea sunt un lucru normal, ciclic, anual şi legal: „Nici nu se pune problema verificării de la Curtea de Conturi. Ce controale? Noi suntem verificaţi anual, prin lege de această instituţie, trebuie să facem descărcarea de gestiune. Dacă ar fi fost găsite probleme atunci s-ar fi aflat deja”.

 

Mircea Sandu s-a tinut de cuvat: Marian Iancu, declarat persona non-grata

Mircea Sandu trimite Poli inapoi in B

Iancu: Regret ca am investit in fotbal



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor