Scandal pe un proiect de 65 de milioane de euro la Primaria Giarmata

De Marcela Sferlea
2Comentarii
Ioan Delvai, primarul comunei Giarmata
Ioan Delvai, primarul comunei Giarmata
Primarul democrat-liberal din comuna timișeană Giarmata, Ioan Delvai, vrea să demareze procedura de construcţie a unui parc de panouri fotovoltaice, dar 7 consilierii locali din 13 se opun. În timp ce primarul spune că aceste panouri ar aduce mii de lei în plus la bugetul local, aleșii locali susțin că se opun votării proiectului pentru că nu cunosc investitorii care vor face acest parc fotovoltaic.

 Mai mulţi invesitori, atât din ţară, cât şi din străinătate şi-au arătat interesul pentru a construi la Giarmata un parc cu panouri fotovoltaice. Valoarea proiectului este de 65 de milioane de euro, iar banii ar proveni de la Uniunea Europeană. Proiectul trebuie depus de investitori la Fondul de Mediu până la finalul lunii, pentru că altfel nu va mai putea fi realizat. Șapte consilieri locali se opun însă aprobării acestui proiect. “Le e frică de prea multe proiecte implementate de actualul primar”, crede primarul din Giarmata, Ioan Delvai (PDL).

Pentru ca proiectul să fie depus terenul pe care trebuie construit parcul trebuie scos la licitaţie de primărie pentru a fi concesionat. Este vorba de o suprafaţă de 35 de hectare.

“Acest proiect ar aduce şi 30 de locuri de muncă, dar şi bani mai mulţi primăriei. Toate instituţiile din localitate ar putea folosi curent de aici şi doar din acest lucru am face economii de 60%”, a adăugat Delvai.

De celalată parte, consilierii spun că nu cunosc suficient de bine proiectul.

“Nu a promovat suficient de bine proiectul. Primarul vrea să facă o concesiune pe acest teren. Noi nu cunoaştem cine sunt investitorii acestui proiect şi nici avantajele. Primarul nici măcar nu a făcut un proiect de oportunitate”, ne-a declarat consilierul local Virgil Bunescu (PSD). O nouă întâlnire cu consilierii pe acest subiect va avea loc marţi, 12 iulie, la Giarmata.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor