Sassu îşi numeşte oamenii în TVR

sassu
sassu
BUCUREŞTI – Alexandru Sassu, preşedintele-director general al TVR, a numit-o marţi pe Mădălina Rădulescu, coordonator al reţelei de corespondeţi teritoriali, în funcţia de director interimar al Departamentului Ştiri.

„Numirea a fost făcută de domnul Sassu, iar, potrivit legii, interimatul durează 30 de zile, după care preşedintele-director general şi Consiliul de Administraţie (CA) al TVR vor organiza un concurs pentru ocuparea acestui post”, a declarat pentru NewsIn, Mădălina Rădulescu.

Rodica Culcer, care ocupă, în urma reorganizării din TVR, funcţia de director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport, din care face parte Departamentul Ştiri, spune că nu a fost anunţată despre această numire. “Este o numire în privinţa căreia nu am fost anunţată şi nici consultată”, a declarat Rodica Culcer. Ea a mai spus că această numire şi modificare a organigramei Direcţiei Ştiri din TVR au ca scop anularea atribuţiilor ei editoriale. „Este o numire în privinţa căreia nu am fost anunţată şi nici consultată. Nu am primit fişa de post cu noile mele atribuţii, însă cred că acesta este scopul modificărilor (anularea atribuţiilor editoriale – n.red.)”, afirmă Culcer.

În ceea ce priveşte conducerea Departamentului Sport, Ioan Todan a rămas în continuare în funcţia de director.

Totodată, Sassu a numit-o pe Ioana Băntoiu, fost membru al CA în perioada 2005-2007 şi fost consilier pe probleme de management, în poziţia de Şef interimar al Cancelariei Preşedintelui-Director General, pentru o perioadă de 30 de zile. Astfel, Ioana Băntoiu va avea de coordonat, potrivit structurii organizatorice adoptate de CA al SRTV, mai multe departamente, printre care Cabinetul PDG-ului, Secretariatul CA, şi pe cel al Comitetului Director (CD), Grupul Consilierilor PDG, Biroul de Presă, Purtătorul de cuvânt. Contactată de „Adevărul”, Ioana Băntoiu a confirmat proaspăta numire, dar a refuzat să facă vreo declaraţie. (Raluca Preda)



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !