Sârbii lui Gvozdenovici au drepturi. Românii timoceni mai trebuie să viseze la ele

Reactualizat la:
2Comentarii
Sârbii lui Gvozdenovici au drepturi. Românii timoceni mai trebuie să viseze la ele
Kosovo isi declara independenta iar sarbii nu sunt de acord. Basescu declara ca Romania nu va recunoaste Kosovo. Proaspat realesul presedinte Tadici vine la Bucuresti, in 21 februarie, sa-i multumeasca lui Basescu.

In 22 februarie, Uniunea Sarbilor din Banat organizeaza, la Timisoara, un miting de sustinere a sarbilor ramasi in Kosovo. La acest miting, intre slujba divina, tinuta in prezenta episcopului sarb Luchian, care e episcop si al Budapestei, si al Timisoarei, si mitingul propriu-zis, Slavomir Gvozdenovici, presedintele Uniunii Sarbilor din Romania si deputat care reprezinta minoritatea sarba in Parlamentul Romaniei, a avut amabilitatea de a-si rupe cateva momente pentru un scurt interviu.
R.B.: – In contextul intalnirii de ieri dintre Tadici si Basescu se poate spune ca se continua „traditia prieteniei dintre sarbi si romani”?
S.G.: – A fost o discutie amicala, intre prieteni. Sigur ca si Romania a avut un mesaj de transmis – ca Serbia sa nu se izoleze. Dar Serbia nu doreste asta. Serbia va lupta cu toate mijloacele juridice pentru revenirea la drepturile ei.
R.B.: – Din moment ce Romania a oferit ceva Serbiei in momentul in care tara vecina a avut nevoie de ajutor, credeti ca e oportun sa-i reamintim presedintelui Tadici ca si el are de dat ceva in problema romanilor timoceni?
S.G.: – Poate sa i se reaminteasca dar problemele se discuta intre cele doua biserici.
R.B.: – Dar nu este vorba doar de drepturile bisericesti ale timocenilor!
S.G.: – Despre astea e vorba in primul rand. Cu scolile s-a incercat si nu a tinut.
R.B.: – Adica sa lasam problemele acestea doar pe seama dialogului dintre biserici?
S.G.: – In tot ce spunem si scriem trebuie sa ne documentam. Nici o secunda acolo nu s-a facut slujba in limba romana. Toate bisericile care exista sunt ale sarbilor.
R.B.: – Aveti senzatia ca nu sunt documentata? Ce spuneti de Biserica Batrana din Negotin? Am fost acolo, biserica aceea nu a fost ridicata de sarbi.
S.G.: – Prietenii dumneavoastra v-au dezinformat.
R.B.: – Despre care prieteni vorbiti? Spunem ca si sarbii ne sunt prieteni, nu? Deci la care ne referim?
S.G.: – Stiti ca Boian, preotul acela care e de fapt sarb…
R.B.: – …tatal preotului Boian Alexandrovici e roman, mama e sarboaica si fiecare om alege ce simte ca e, nu-i asa?
S.G.: – …el a fost dat afara din biserica sarba si din razbunare a facut ce a facut. (N.n.: A ridicat prima biserica romaneasca din Timoc, pentru care a fost condamnat la puscarie cu suspendare).
R.B.: – Daca spuneti ca bisericile ce exista acum au un alt statut, sunteti de acord sa se construiasca noi biserici romanesti?
S.G.: – Sunt de acord sa se construiasca biserici romanesti – se pare ca s-a gasit o modalitate in dialogul dintre cele doua biserici, ca slujba sa se tina in limba romana sau vlaha sau ce zic ei ca vorbesc dar in cadrul bisericii sarbe.
R.B.: – Dar sarbii din Banat au 53 de biserici si 5 manastiri care nu tin de Patriarhul Daniel.
S.G.: – Daca doriti, va stau la dispozitie sa continuam discutia, acum trebuie sa incepem mitingul.

A doua intalnire
O invitatie de asemenea natura nu se refuza. Mai ales ca sunt, fara rezerve, de acord cu deputatul Gvozdenovici, cand spune ca „in tot ce spunem si scriem trebuie sa ne documentam”. Asa ca sunt in postura de a-i multumi inca o data pentru amabilitatea de a discuta cu mine si revin in 24 februarie, la intoarcerea sa din Kosovska Mitrovita, avand la mine o lista cu biserici, manastiri, scoli, ziare, muzee, catedre de limba sarba pe care le au sarbii din Banat precum si cateva copii xerox dupa o carte tiparita de Biserica Ortodoxa Sarba in 1934, care vorbeste despre slujbele tinute in romana in Timoc si despre preotul Eftimie, care, pana in 1873, foloseste „carte de rugaciuni, psaltire si ceaslov romanesti” – dupa cum se arata in volum. De asemenea, vin cu date despre Biserica Batrana din Negotin.

Sarbii sunt un popor patimas iar deputatul Gvozdenovici nu face exceptie de la aceasta regula. Asa ca il rog, preventiv, sa discutam asezat, folosind argumente rationale. Il invit pe interlocutor sa-mi vorbeasca despre studiile sale si despre locurile unde a activat, inainte de a ajunge deputat. Am considerat intotdeauna ca este placut sa auzi un reprezentant al unei minoritati din Romania vorbind despre posibilitatile de crestere si exprimare personala pe care le-a avut in tara noastra. Dar dialogul dintre doi filologi poate fi un camp minat pentru ca, mai mult ca oricand, cuvintele sunt piese de sah care au reguli prestabilite din timp. Si orice greseala sau neatentie se vede si se taxeaza.

Slavomir Gvozdenovici este absolvent al Facultatii de limba si literatura sarba din cadrul Universitatii din Bucuresti, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania din 1977, membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din Serbia din 1989, a castigat numeroase premii de literatura in Romania si Serbia, a publicat peste 30 de volume atat in Romania cat si in Serbia, a publicat mai multe volume la Editura Kriterion din Bucuresti, unde apareau lucrari in limbile minoritarilor, si-a luat doctoratul in literatura sarba la Bucuresti. A lucrat ca profesor, apoi ca redactor la publicatia de limba sarba Banatske Novine (intre 1983 si 1985) apoi, din 1985 si pana in prezent este redactor sef la Knjevni Jivot, un trimestrial al scriitorilor sarbi din Romania care a implinit, de curand, 50 de ani. Este profesor la catedra de Limba si literatura sarba din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara si deputat in Parlamentul Romaniei, reprezentand minoritatea sarba. Un om cu o frumoasa activitate. De sarb care traieste in Romania.

 

Destelenirea

Primesc de la deputatul Gvozdenovici o carte a sa, de poezie, publicata recent la o editura din Timisoara. Imi arata si un numar al publicatiei Knjevni Jivot, in timp ce imi bifez sesiunea de fotografii. Steagurile romanesc si sarbesc sunt alaturi de noi. Avem in jur carti in chirilice, reviste, mape – efervescenta de la sediul Uniunii Sarbilor din Romania pluteste in aer, chiar daca azi este duminica. Voiam sa reluam de altundeva interviul dar interlocutorul meu, fire joviala, isi face, deocamdata, propriile carari in discutie. Dar sunt avida de nou asa ca toate temele abordate sunt binevenite. In detrimentul timpului pe care il va consuma gazda mea. Pornim de la o carte a sa cu conotatie religioasa.
R.B.: – A fi crestin este o parte importanta a vietii dumneavoastra?
S.G. – Este un lucru foarte important. Ma consider un bun crestin, cu toate pacatele ce le putem avea.
R.B. – Ce inseamna acest lucru?
S.G. – Pai cine e fara pacate? Consider ca n-am facut nimanui rau. Ma consider un crestin bun.
Incercam sa nu facem nimic impotriva cuiva. Acel miting (n.n.: din 22 februarie, de la Timisoara) nu a fost impotriva cuiva, ci de solidaritate. Dar nu poti fi un bun sarb fara sa fii si un cetatean bun al acestei patrii. Eu am mai multi prieteni romani decat sarbi!
R.B. – Daca predati limba si literatura sarba contemporana probabil inseamna ca puteti avea continuu acces la literatura din tara vecina.
S.G. – Stiu cu lux de amanunte ce se intampla in miscarea literara sarbeasca si am incercat sa fac sa se stie si aici. Ei, timp de 50 de ani, au fost mult mai liberi decat noi!
R.B. – Aveti si activitatea din Uniune.
S.G. – Din 1989, activitatea mea principala e cea din Uniune. Am cautat sa innodam ce s-a deznodat, simtul de apartenenta la o familie. Cred ca suntem singura diaspora sarba care are doar o organizatie. Aici sarbii nu au mai multe organizatii. Sunt presedinte al Uniunii Sarbilor din Banat de patru ani si jumatate si sunt la al patrulea mandat in Parlamentul Romaniei. In doi-trei ani vrem sa pregatim o garnitura de tineri care vor dori si vor sti sa duca mai departe ce am inceput.
R.B. – Sa inteleg ca nu vreti sa va prinda varsta de 70 de ani tot ca deputat?
S.G. – Sub juramant va spun ca nu!
R.B. – Sunt curioasa, exista multe lucruri legate de sarbi pe care le-ati putea spune sub juramant?
S.G. – Da, acum nu stiu daca sunt multe sau putine dar da. Suntem cativa deputati, apartinand de grupul minoritatilor, care am spus ca, in primul rand, suntem minoritari. Asta nu inseamna ca suntem mai putin loiali Romaniei. Va pot spune pe cuvant ca noi n-am facut nimic impotriva tarii pentru ca am considerat ca problemele pe care le avem trebuie sa le rezolvam aici, in tara.
R.B. – Cu exceptia legaturilor cu tara dumneavoastra mama, care a fost chemata sa intervina cand a fost cazul.
S.G. – Sunt lucruri specifice in care Romania nu ne poate ajuta. Trebuie sa ne pastram obrazul si fata de patria mama. Am satisfactia ca majoritatea romanilor inteleg situatia noastra cu Kosovo, de exemplu.

Un sarb in Romania se simte ca la el acasa
R.B.: – Cum se simte un sarb in Romania?
S.B.: – Un sarb in Romania se simte ca la el acasa. Aici am ctitorit 53 de biserici si 5 manastiri, dintre care doua sunt cele mai vechi din Romania – nu conteaza cui au apartinut.
R.B.: – Iar, dintre ele, unele s-au restaurat cu cheltuiala statului roman.
S.G.: – Asa este, iar in Parlamentul Roman s-a votat o recunoastere a statutului Bisericii Ortodoxe Sarbe din Romania. Noi asteptam, in baza acestei decizii, sa avem un episcop aici.
R.B.: – A existat cineva care sa puna piedici acestui lucru?
S.G.: – Cand s-au dezamorsat tensiunile dintre cele doua biserici, Biserica Ortodoxa Sarba si Biserica Ortodoxa Romana, n-au mai existat piedici.
R.B.: – Episcopul Luchian este episcop al Budapestei si al Timisoarei dar sta in Budapesta. Va asteptati sa aveti in curand episcop care sa stea permanent la Timisoara?
S.G.: – Da, pentru ca episcopului Luchian, chiar daca sta acum in Budapesta, ii place mai mult aici.
R.B.: – Asta pe cand episcopul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniil, al Varsetului, a fost fortat sa-si mute resedinta in Deta, in judetul Timis. Sinodul 1 ecumenic de la Niceea hotara „sa nu fie doi episcopi intr-o cetate”. Sa fie valabil pentru o parte si pentru cealalta, nu?
S.G.: – De asta trebuie sa se lamureasca cele doua biserici. Nu stiu sigur cum e partea tehnica.
R.B.: – Mi-ati spus ca banii pentru Episcopia sarba din Timisoara vin de la Bucuresti.
S.G.: – Suntem nemultumiti ca Serbia nu ne ajuta destul… Dar au si ei acum o situatie speciala…
R.B.: – Sarbii au o „casa confortabila” in Romania?
S.G.: – Si da, si nu, pentru ca invatamantul nostru schiopateaza. Ne ingrijoreaza ca exista un singur liceu in care se preda in limba sarba.
R.B.: – Dar sunt copii care ar mai vrea scoala in sarba, pe langa cei care invata acum, si nu o au?
S.G.: – Sunt dar sunt imprastiati. Sub Ceausescu ne-au restrans drepturile si parintii au inceput sa-si dea copiii spre scoli in romana.

Un model de urmat
R.B.: – Sunt sarbii un model pentru alte comunitati etnice?
S.G.: – Sarbii sunt printre ”organizatiile cele mai organizate” – sa zic asa.
R.B.: – Totusi, nu mi-ati raspuns la intrebare. Prin ce aveti si dupa cum sunteti organizati, puteti constitui un exemplu?
S.G.: – Da, impreuna cu alte cateva minoritati. Si suntem dati ca exemplu si diasporei sarbe.
R.B.: – Atunci ati putea constitui un exemplu si pentru organizarea si drepturile romanilor timoceni, nu-i asa?
S.G.: – Prima data mai multi ziaristi – nu spun de dumneavoastra – au amplificat anumite probleme. In primul rand, numarul romanilor timoceni.
R.B.: – Iar dumneavoastra ce date aveti, cati sunt ei?
S.G.: – Nu stiu cati sunt. Eu ii numar pe sarbii din Romania.
R.B.: – Dar in contextul acesta de unde stiti ca cei de acolo nu sunt cati spun ca sunt?
S.G.: – Un calcul simplu: daca si noi, aici, ne-am diminuat numarul, ma astept ca si acolo sa se fi intamplat acelasi lucru. Se vorbeste de un milion, apoi de cateva sute de mii – in Timoc. La noi s-au pierdut mai mult de jumatate.
R.B.: – Chiar si asa, pentru Serbia de Rasarit ar ramane cateva sute de mii de romani.
S.G.: – Dar nu romani, ca ei spun multi ca sunt valahi!
R.B.: – Perfect – ce inseamna pentru dumneavoastra „valah”?
S.G.: – Eu nu stiu! In limba sarba inseamna „necredincios”.
R.B.: – Oamenii aceia sunt credinciosi – este una dintre probleme – si stiti ca si Romania s-a numit „Tara Valahilor”.
S.G.: – Este adevarat. Am mai discutat despre asta. Dar daca sarbii din partea asta au fost asimilati, din granitele astea, nu s-a intamplat la fel si in partea cealalta?
R.B.: – O personalitate a spatiului ex-iugoslav imi ridica, acum mai bine de 10 ani, o intrebare interesanta: „Cine ne spune cat de mult in istorie ne putem duce inapoi pentru a justifica unele frontiere pe care le dorim?”
S.G.: – Ar fi catastrofal sa facem asta… Sa mergem asa… Stiti ca la Cerneteaz, in judetul Timis, sunt multe case unde sunt scrise numele sarbesti pe ele? Acum nu se mai face asta…
R.B.: – Au fost fortati sa-si scrie numele in chirilice?
S.G.: – Eu stiu daca au fost fortati sa-si scrie numele in sarba? Cred ca au trebuit sa aleaga. Realitatea e ca ei s-au imputinat. Asa ca si in Timoc, pastrand calculele, de la 400.000 se poate ajunge la 200.000. Noi, sarbii, n-am contestat recensamantul din Romania. In Liubcova, unde am fost profesor, au iesit doar 19% sarbi, ca sa nu se poata scrie numele localitatii in doua limbi la intrare, ca era legea aceea ca trebuie minim 20 %.

Ce vorbesc timocenii nu e romana?
R.B.: – Ati fost profesor acolo. Deci copiii aceia puteau invata in sarba. Romanii nostri din Timoc inca nu pot invata in romana. Si ei exista… Si vorbesc romana.
S.G.: – Nu e romana. S-au oprit la o faza a limbii. Daca nu cunosti ambele limbi, greu te poti intelege cu ei.
R.B.: – Am fost acolo si m-am inteles perfect cu ei.
S.G.: – In momentul in care conventia din anii 30 ai secolului trecut a fost semnata, s-a admis scoala si pentru ei.
R.B.: – Ma scuzati, vorbiti de drepturile in legatura cu scoala pe care sarbii le dau minoritarilor. Ele nu sunt date daca nu esti recunoscut ca minoritate etnica. Stiti cand au fost recunoscuti romanii timoceni ca minoritate etnica?
S.G.: – …
R.B.: – In august, anul trecut.
S.G.: – Pai nu le dai asa, ci in baza unei limbi.
R.B.: – Asta e de bun simt dar legea sarba va contrazice.

Putina istorie. Parte din documentare
R.B.: – Sa revenim la biserica. Mi-ati spus acum doua zile ca in Timoc nu s-a facut slujba in limba romana.
S.G.: – Romana sau valaha.
R.B.: – Romana sau valaha sau tot ce noi, aici, numim a fi romana. Si ca nu au existat biserici ale romanilor, acolo.
S.G.: – Din primul bob de nisip au fost sarbesti.
R.B.: – De asemenea, mi-ati spus ca trebuie sa ne documentam in tot ce spunem si scriem. Va ofer aceste copii, le-am pregatit pentru dumneavoastra. Iata o copie xerox dupa coperta unei carti care a fost publicata de Biserica Ortodoxa Sarba in 1934, despre eparhiile timocene, este scrisa in chirilice dar atata stiu sa citesc si eu. Vorbim despre „Spomenita timoke eparhie”, unde v-am subliniat cateva date la paginile, si ele copiate, 273 si 274. Se vorbeste aici despre un preot roman care folosea „iedan molitvenic, psaltir i ceaslov vlaschi” – nu e greu nici de citit din chirilice, nici de inteles in romana. Se scrie despre mai multi preoti care au slujit in romana iar unul dintre ei, Eftimie, a slujit pana la moartea sa, in 1873, tot in romana.
S.G.: – Eu acest lucru nu-l stiu. Din acest lucru nu reiese. Nu poti cere sa-ti dea cineva inapoi o biserica ce nu ti-a apartinut.
R.B.: – Banuiesc ca sunteti deschis la date noi, in virtutea documentarii pe care ati invocat-o. Va las dumneavoastra aceste copii, poate veti dori sa gasiti si cartea. V-am amintit si de Biserica Batrana din Negotin. V-am adus date exacte: a fost ridicata in 1803 si facea parte din episcopatul Vidinului care avea, pe atunci, doi episcopi: unul roman, pentru populatia romana majoritara, si unul grec, pentru sarbi. Biserica este sfintita de mitropolitul Calinic al Vidinului care era roman.
S.G.: – Eu nu stiu de ea. Stiu ca bisericile ce apartin acum sarbilor sunt sarbesti. R.B.: – De unde aveti aceste informatii?
S.G.: – De la capii bisericii sarbe, intereseaza de e episcopul ala sau ala?
R.B.: – Atata vreme cat aceste informatii sunt eronate, cred ca intereseaza. Aveti acum in maini ce spune o carte scoasa de Biserica Ortodoxa Sarba, date care contrazic spusele dumneavoastra de acum doua zile. Si v-am oferit si date despre episcopul roman din Vidin.
S.G.: – E foarte posibil dar exista episcopi care au ridicat biserici in teritorii de alta limba. Episcopul Nicodim, fugit din Macedonia, a ridicat manastirea de la Tismana. Asta ineamna ca ea e macedoneana?
R.B.: – Dar nu vorbim despre un preot fugar ci despre un ierarh ce a avut jurisdictie in teritoriul unde a sfintit biserica.
S.G.: – Cred ca aceste exemple singulare nu sunt concludente.
R.B.: – In orice caz, chiar daca e dat singular, un exemplu este concludent atunci cand infirma spusele dumneavoastra cum ca „nu s-a slujit niciodata in romana” si „nu au fost acolo decat biserici sarbesti”.
S.G.: – Uitati, toata aceasta discutie a noastra considerati-o ca o discutie intre doi prieteni, eu nu sunt avocatul Bisericii Ortodoxe Sarbe, ei au temeiul lor cand vin cu o replica sau alta si eu voi respecta deciziile celor doua biserici surori. Ce am spus anterior sunt pareri ale unui om care poate avea pareri incomplete. Tin neaparat sa treceti aceasta propozitie in ce scrieti…
R.B.: – …fraza…
S.G.: – Fara aceasta fraza nu sunt de acord sa apara acest material.
R.B.: – Fara nici o problema. Am tot respectul cand un om isi recunoaste lacunele in documentare. Nu sunteti instanta suprema in treburile bisericesti si e firesc sa puteti primi informatii noi, care sa va schimbe parerea, asa cum si eu accept informatii noi, daca mi le oferiti. Important e ce veti face de acum cu ele si daca veti tine cont de existenta lor.

Razbunari, biserici si episcopi
R.B.: – Vorbind de cele doua biserici surori si de deciziile lor, suntem de acord ca biserica este, in primul rand, o institutie pentru oameni?
S.G.: – Da, dar e condusa de episcopi si peste ei e doar Dumnezeu.
R.B.: – Aici intervine un lucru interesant. Sa reluam o alta replica a dumneavoastra. Mi-ati spus despre biserica din Malainita, deocamdata singura a romanilor din Timoc, ridicata de preotul Boian Alexandrovici, ca a fost ridicata din razbunare. Nu comentez acum veridicitatea spuselor dumneavoastra dar, prin aceasta replica, inteleg ca agreati ideea ca un preot sau altul poate fi purtat de sentimente … pamantene… mai putin laudabile.
S.G.: – Din pacate, e ridicata si din razbunare. Nu stiu dar am auzit ca acest preot a fost scos din Biserica Ortodoxa Sarba din alte motive decat cele ce tin de valahi sau sarbi dar nu vreau sa vorbesc despre asta. Adica cealalta biserica l-a dat afara, si cealalta il ia in brate? Poate gresesc…
R.B.: – Sa continuam cu preotii si episcopii razbunatori. Ce parere aveti despre replica episcopului Iustin, care are si zona Malainitei in jurisdictie, care a spus ca-i poate trimite pe enoriasii sarbi sa-i bata pe romani, ca sa se intoarca la biserica sarba?
S.G.: – Eu nu cred ca a spus asa ceva episcopul Iustin. Mai repede cred ca s-a interpretat ce-a spus, si-n interpretare s-a adaugat.
R.B.: – Asta pentru ca oamenii aceia nu au voie sa se considere romani…

Ce natie este un om, cand ii salta granitele peste cap?
R.B.: – Sa luam un caz particular. Eu vorbesc maghiara – am vrut sa o invat, si o stiu. Am avut si stramosi unguri. Daca eu as ajunge sa iubesc in maghiara si m-as impartasi in maghiara, ati avea ceva impotriva sa ma consider unguroaica?
S.G.: – Nu as avea ceva impotriva. Dar va raspund printr-o intrebare. V-ati intoarce impotriva bisericii statului?
R.B.: – Va raspund printr-o alta intrebare. Daca, in situatia aratata, as alege, ca unguroaica, biserica catolica, m-as intoarce impotriva bisericii statului?
S.G.: – Nu stiu daca… In parte, da… Cum poti sa schimbi o biserica cu alta? Nu sunt ciorapi! Nu mi se pare moral sa treci de la biserica care te-a botezat!
R.B.: – Dar cum poti sa schimbi o tara cu alta sau sa ti-o schimbe altii peste cap, fara sa te intrebe? Sau sa te trezesti sub alta stapanire? Din pacate, asta s-a intamplat cu romanii nostri de acolo.
S.G.: – Prima data discut cu un ziarist asta! Si, poate, pentru ultima data! Pana sunt dialoguri intre biserici, eu personal consider ca e bine.
R.B.: – Dialoguri intre biserici care sa duca la a da bisericile romanesti sa tina de sarbi? Asa cum mi-ati spus acum doua zile? Asta de unde a aparut?
S.G.: – Discutam intre noi – asa am aflat. Cred ca nu ati inteles bine ce voiam sa spun. Bisericile care vor fi ridicate ca biserici romanesti probabil vor tine de Biserica Ortodoxa Romana. Vorbeam de preotii de acolo, sa poata sa tina slujba in biserici sarbe, in valaha, si sa tina de Biserica Ortodoxa Sarba.
R.B.: – De ce ar vrea romanii ceva ce nu e al lor, in asemenea conditii? In martie, preotul ortodox roman Boian Alexandrovici va incepe constructia la biserica a doua romaneasca din Timoc. Ati fi impotriva acestui lucru?
S.G.: – Cat timp cele doua biserici nu se inteleg in aceasta problema, nu stiu cat bine poate sa faca acest preot celor pentru care vrea sa o ridice. Ar trebui sa procedeze cu prudenta si rabdare.
R.B.: – Cata rabdare sa mai aiba acei oameni care, de aproape 200 de ani, tanjesc dupa drepturile lor? Stiti ce scrie pe crucile mortilor din Timoc?
S.G.: – …?
R.B.: – Nici ei nu stiu! Pentru ca scrie in chirilice, alte nume decat ale lor.
S.G.: – Cum adica, alte nume?
R.B.: – Ei au numele lor de romani in sat dar, pe hartie, au fost obligati sa ia nume sarbesti, scrise in chirilice, cand ei nici nu se stiu intre ei dupa numele acelea. De aceea v-am intrebat, cand mi-ati spus de casele din Cerneteaz, pe care scrie numele oamenilor in sarba, daca ei au fost fortati sa le scrie in chirilice, sau au vrut. Pentru ca romanii nostri au fost fortati, de unde sarbii au ales ei cum sa scrie pe case.
S.G.: – Cum „au fost fortati”?
R.B.: – Stiti ca existau liste, cu nume sarbesti, prinse de usile bisericilor sarbesti, care aratau care sunt numele sarbesti pe care le pot folosi, oficial, romanii, pentru copiii lor? Doar acelea si nimic altceva.
S.G.: – Acest lucru nu-l stiu. Astea nu le pot confirma sau infirma chiar de am dat mai devreme o data inexacta.

Loialitate si respect
S.G.: – Daca stiam unde ajungem, nu acceptam sa dau acest interviu…
R.B.: – Dar sunt sigura ca nu va e rusine de convingerile dumneavoastra!
S.G.: – Nu mi-e rusine, respect Biserica Ortodoxa Sarba si nimeni din galaxie nu ma va clinti de la asta!
R.B.: – Dar mi-ati spus ca sunteti si loial Romaniei si romanilor. Romani sunt si cei din Timoc si trebuie sa aiba drepturile lor, cum le aveti si dumneavoastra aici, ca sarbi.
S.G.: – Eu cred ca toti trebuie sa aiba drepturi! Sa ne cerem cele patru episcopate pe care le-am avut si noi?
R.B.: – Ele sunt pentru oameni sau pentru orgolii? Cati credinciosi trebuie pentru o episcopie si cate episcopii trebuie pentru credinciosii pe care-i aveti?
S.G.: – Dar nu se respecta lucrurile astea, niciunele, se vor face derogari… Daca dezgropam mortii neatent, putem sa facem rau…
R.B.: – Credeti ca discutia noastra nu a respectat principiile etice ale unui interviu?
S.G.: – Putea sa fie, si, poate, a si fost subiectiva, in unele locuri. Ridicand aceasta problema, documentata asa de mult, credeti ca facem bine? Trebuie sa dam cu ciocanul in cap, acum, cand in Serbia au loc aceste evenimente?
R.B.: – Putem asocia cautarea drepturilor pentru o populatie cu a da cu ciocanul in cap?
S.G.: – Dar nici principial nu este…
R.B.: – Cunoasteti dictonul latin „Do ut des”?
S.G.: – Eu stiu dictoanele slave, mai degraba.
R.B.: – Bun, inseamna „Da ca sa-ti dau”, a fost asociat mai degraba cu justitia.
S.G.: – Dar se practica si in politica, din pacate.
R.B.: – Politicienii ne croiesc sortile. Tineti minte intrebarea pe care v-am pus-o acum doua zile, in legatura cu oportunitatea de a-i aminti presedintelui Tadici de drepturile romanilor timoceni, din moment ce si noi am dat ceva? Mi-ati raspuns afirmativ.
S.G.: – Noi am visat zeci de ani de zile sa fim ca romanii din Serbia, aveau televiziuni, publicatii, scoli, carti.
R.B.: – Sa mai astepte si romanii nostri din Timoc? Ati visat la aceste drepturi, dar si ei au visat, poate e timpul sa si le dobandeasca.
S.G.: – Dar nu ar trebui sa discutam inaintea bisericii. Poate ar trebui sa ne punem la masa si sa vedem odata ce avem si ce nu avem. Dar putem discuta doar cu aceia ce au statutul clarificat.
R.B.: – Romanii timoceni il au?
S.G.: – Nu stiu, dumneavoastra sa-mi spuneti.
R.B.: – Eu nu sunt politician. Nu credeti ca cititorii ar putea lua aceasta noua bariera, pe care ati introdus-o in oferta, ca pe o reticenta a dumneavoastra ca aceste comparatii ale acordarii de drepturi sa existe? Sa o luam mai simplu: ati accepta acest dialog cu Federatia Romanilor din Serbia?
S.G.: – Cine sunt ei?
R.B.: – Federatia cupola care reuneste cele mai active organizatii care militeaza pentru dobandirea drepturilor pentru romanii timoceni.
S.G.: – Asta trebuie sa clarifice ei – cine ii reprezinta. O sa se inteleaga ei cu un sarb din Romania daca n-au facut-o fata de doi presedinti? Nu se poate lua ca un refuz de a discuta cu cei de acolo, oricine ar fi ei. Nu acceptam ca cineva sa-si rezolve problemele pe spinarea sarbilor din Banat. Pentru bisericile noastre, nimeni n-a dat nimica!
R.B.: – Nu spuneati, anterior, ca ele au fost restaurate si din banii de la statul roman?
S.G.: – A, asta in ultimii ani.

Ce se intampla cu reciprocitatea in drepturile minoritatilor?
R.B.: – Am condus acest dialog spre a vedea, mai intai, care sunt drepturile sarbilor de aici, cum ati trait dumneavoastra in Romania si cum va simtiti fata de drepturile pe care le aveti. In oglinda, am incercat sa privim drepturile timocenilor. Desi e extravaganta ideea, ati putea ajuta, cu modelul dumneavoastra, la croirea drepturilor romanilor din Timoc. Dumneavoastra ati facut scoala in sarba, ati luat un doctorat in sarba, sunteti scriitor publicat si premiat – toate astea, in Romania. Oamenii aceia nici macar scoala n-au. Ma gandesc ca un scriitor are o coarda sensibila. V-ati putea imagina o lume in care minoritatile sa se ajute intre ele?
S.G.: – N-au vrut sa aiba scoala! Nu stiu daca a venit cineva si le-a spus sa nu faca scoala!
Oricum, despre treburile bisericii ar trebui sa discutati cu capii bisericii noastre, cu episcopii nostri.Desi, dupa discutia aceasta, nu cred ca ar vrea sa deschida subiectul.
R.B.: – De cate ori am avut ceva de intrebat in legatura cu subiectul acesta, Inalt Prea Sfintia Sa Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, a avut amabilitatea sa ma primeasca. Daca episcopii dumneavoastra au alte pareri despre curtoazia fata de un ziarist…
S.G.: – Mitropolitul Nicolae e parintele spiritual al bunei parti a acestei probleme! R.B.: – Sa inteleg ca vreti sa spuneti ca e o vina ca i-a permis episcopului Daniil sa-l hirotoneasca pe preotul Boian Alexandrovici?
S.G.: Lasati asa, sa inteleaga fiecare ce vrea…

Plecam, ma gandesc daca sa trag un tabel in word, la sfarsitul materialului acestuia, si sa pun ce au sarbii din Romania langa ce au romanii din Timoc, Serbia, in paralel. Neee, n-are rost… Ar fi asa de putin pe partea romanilor… Merge si trecut cursiv. Toate spusele deputatului Gvozdenovici… stie cu lux de amanunte ce se intampla in miscarea literara sarbeasca, a publicat la o editura creata special pentru minoritati, innoada simtul de apartenenta la o familie al sarbilor de aici, e deputat, sarbii sai se simt in Romania ca la ei acasa, se mandreste cu 53 de biserici si 5 manastiri, isi asteapta instalarea episcopului, daca tot ii place omului mai mult la Timisoara, are scoli si un liceu care sunt prea putin, pe langa publicatiile si cartile tiparite, are o organizatie etalon intre minoritati, are sate suparate ca nu le scrie numele si in sarba, la intrare, dar stie asta pentru ca a fost profesor acolo, deci vorbim de locuri cu scoala, are case cu chirilice pe ele care se imputineaza, date incorecte pe care are bunavointa sa le completeze, credinta ca episcopii lui nu pot gresi, respect pentru Biserica Ortodoxa Sarba, si, in galaxia acestui respect pentru bisericile-surori, o nebuloasa privind activitatea Mitropolitului drag al Banatului, Nicolae Corneanu.
Toate acestea sunt ale sarbilor din Banat. Si-i spun interlocutorului meu, coborand pe scara impunatoare a unui corp de cladiri retrocedate Bisericii Ortodoxe Sarbe din Banat: „Timisoara ar fi mai saraca fara sarbi”. Si nu ma gandesc doar la chefurile cu pahare sparte si la viceprimarul care rage din pieptu-i de arama, de pe scena, melodiile formatiei sarbesti Baiaga, de cate ori aceasta trece prin oras. Ma gandesc la echilibru. Al nostru, oferit sarbilor. Imi spunea un om necajit, candva: „Ai satui de drepturi musca pe ai flamanzi”. Oare, are dreptate?
Si, undeva, aici, in josul paginii si la sud de Dunare, romanii timoceni au, ni, asa: nume sarbizate, vise neacoperite, amenintari cu moartea daca se declara romani, cea mai frumoasa romana veche pe care am auzit-o vreodata, Timoc Press care se chinuie sa traiasca si o bisericuta a unui preot ce n-a mai avut rabdare sa fie altceva decat ii spune sangele lui ca este. Si care nu mai are nici macar episcop de deasupra capului lui si pana la Dumnezeu. Doar umbra unui Patriarh, si acela ocupat…
Ramona Balutescu pentru Romanian Global News



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor