Sârbii din Banat, împotriva independenţei Kosovo

14Comentarii
Sârbii din Banat, împotriva independenţei Kosovo
TIMIŞOARA. Preşedintele Uniunii Sârbilor din România şi deputatul de Timiş, Slavomir Gvozdenovici, a declarat că sârbii de la noi nu sunt de acord cu independenţa Kosovo şi consideră că în urma acestei proclamaţii vor creşte tensiunile în zonă.

„Am transmis scrisori preşedintelui Serbiei în numele Uniunii Sârbilor, premierului sârb şi Parlamentului sârb, în care ne exprimăm sprijinul faţă de fiecare demers al autorităţilor de la Belgrad în găsirea unei soluţii în ceasul al doisprezecelea care să împiedice cel puţin efectele acestei proclamări a unui stat ilegal şi stat fantomă. Ne-am exprimat şi sprijinul faţă de fraţii noştri sârbi din Kosovo”, a spus Gvozdenovici. Potrivit preşedintelui Uniunii Sârbilor din România, declararea independenţei zonei Kosovo va avea multe efecte negative, printre care creşterea tensiunilor între comunitatea de albanezi şi cea de sârbi. „Efectele declarării independenţei sunt multe, dar două sunt importante. Se creează un precedent şi tensiunile vor creşte în zonă şi mă aştept ca sârbii din Kosovo şi Metohia să-şi declare independenţa faţă de toate instituţiile acestui stat fantomă”, a afirmat Gvozdenovici.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor