Sărbătorim Ziua Grădinii Botanice

1Comentariu
Sărbătorim Ziua Grădinii Botanice
Copiii vor avea ocazia, sâmbătă, să facă turul Grădinii Botanice, însoţiţi de un ghid, să participe la ateliere de modelaj în lut şi pictură, jocuri şi diverse concursuri. La „Ziua Grădinii Botanice” sunt invitaţi toţi timişorenii dornici să facă o plimbare în natură şi să-i admire pe artiştii, mici şi mari, care vor lucra acolo.


Începând cu ora 11, cei interesaţi vor
putea face turul Grădinii
Botanice
împreună cu un ghid. De la
ora 13, micii vizitatori vor putea participa la un
atelier de pictură, sub îndrumarea unui
artist plastic, iar apoi, de la ora 15, la un atelier
de modelaj în lut, susţinut de
Organizaţia Terapia prin Artă. Designerul
Leontina Prodan ne propune mai târziu, de la ora
17, un atelier de estetică. De la ora 18, copiii
pot participa la un joc de orientare, „În
căutarea copacului misterios”. La
sfârşit, cei care au participat la
concursuri şi ateliere vor primi diplome şi
premii, anunţă organizatorii,
Primăria Timişoara şi
Asociaţia pentru Calitatea Vieţii.

Grădina Botanică se va
transforma, sâmbătă, şi
într-un spaţiu destinat artiştilor.
În paralel cu manifestările dedicate
copiilor, vor avea loc ateliere de pictură pe
şevalet şi de creaţie, o expoziţie
de ceramică şi un concurs de fotografie.
În ceea ce priveşte reabilitarea şi
modernizarea Grădinii Botanice,
viceprimarul Adrian Orza spune că lucrările
ar putea demara anul viitor.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor