Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

2Comentarii
Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
În fiecare an, în 29 iunie, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Unul, piatră de temelie a credinţei, iar celălalt, vas al alegerii dumnezeieşti, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel stau în fruntea soborului apostolic şi sunt prăznuiţi în aceeaşi zi deoarece amândoi s-au săvârşit la Roma, din porunca împăratului Nero. Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar lui Pavel I s-a tăiat capul.

Şi măcar că fericitul Pavel s-a săvârşit pe urma lui Petru, moaştele lor însă tot la un loc s-au pus”, scrie în Sinaxar. Tradiţia prezintă ziua de 29 iunie ca dată a martirajului amândurora (petrecut după unele surse chiar în acelaşi an, iar după altele, la distanţă de un an). Cercetări mai recente au stabilit cu o anume precizie că Petru a fost răstignit în anul 64, iar Pavel a fost decapitat în anul 67.

Amândoi sunt autori de epistole, incluse de Biserică între textele canonice ale Noului Testament (Pavel – 14; Petru – 2). Praznicul lor este cel mai important din luna iunie şi este precedat de unul dintre cele patru posturi de peste an.

Numele Petru înseamnă în greacă „piatră, stâncă”, iar Pavel este forma românească a lui Paul, care înseamnă în latină „mic”.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor