Saracii Timisoarei primesc malai, paste si biscuiti de la UE

5Comentarii
Saracii Timisoarei primesc malai, paste si biscuiti de la UE
De săptămâna viitoare începe din nou distribuirea de alimente din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene pentru persoanele nevoiaşe la Timişoara. De această dată, persoanele defavorizate vor primi făină de grâu, mălai, paste făinoase, biscuiţi, zahăr şi pe viitor şi lapte praf.

Distribuirea produselor alimentare din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene va începe din data de 2 noiembrie 2010. De aceste ajutoare vor beneficia mai multe categorii de persoane: timişorenii care beneficiază de ajutor social, în baza Legii 416 din 2001 privind venitul minim garantat, şomerii cu indemnizaţie potrivit Legii 76 din 2002, pensionarii din sistemul public ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 de lei pe lună, şi persoanele cu handicap grav şi accentuat neinstituţionalizate, adulţi şi copii.

Timişorenii care beneficiază de ajutor social vor primi 14 kg de făină, 4 kg de paste făinoase (zece pachete), 13 pachete de biscuiţi, 1 kg de zahăr şi 1 kg de lapte praf (două pungi). Şomerii vor beneficia de 15 kg de făină, 3,2 kg de paste făinoase (opt pachete), 14 pachete de biscuiţi, 1 kg de zahăr şi 1 kg de lapte praf (două pungi). Pensionarii vor primi 14 kg de făină, 3,6 kg de paste făinoase (nouă pachete), 14 pachete de biscuiţi, 1 kg de zahăr şi 1 kg de lapte praf (două pungi). Persoanele cu handicap vor beneficia de 14 kg de făină, 3,6 kg de paste făinoase (nouă pachete), 13 pachete de biscuiţi, 2 kg de zahăr şi 1,5 kg lapte praf (trei pungi). Toate categoriile de beneficiari vor primi câte 7 kg de mălai. În primă fază nu se va distribui şi laptele praf, până când nu se va primi toată cantitatea necesară de la furnizor.

Timişorenii nevoiaşi nu vor mai putea ridica ajutoarele de pe bulevardul General I. Dragalina, din apropiere de Gara de Nord, cum se întâmpla până acum, când primeau zahăr şi făină. Din noiembrie, distribuirea se va face pe strada Ioan Plavoşin nr. 21, în cartierul Mehala.

Produsele alimentare se vor împărţi după următorul program: luni şi miercuri, între orele 8.15-14.30, marţi, între 8.15-18.30, joi, între orele 8.15-17.30, şi vineri, între orele 8.15-13.30.

La ridicarea ajutoarelor, beneficiarii trebuie să prezinte mai multe documente în copie şi original: buletinul sau cartea de identitate, carnetul de şomer vizat la zi, în cazul şomerilor, certificatul de încadrare în grad de handicap, valabil la data ridicării alimentelor, pentru persoanele cu handicap, şi cuponul de pensie din luna curentă sau anterioară în cazul pensionarilor.

Persoanele interesate pot obţine mai multe informaţii de la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară, de pe Bd. Regele Carol I nr. 10, sau la numerele de telefon 0356/ 416.049 şi 0256/ 220.583.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor