Dan Tripa a fost descoperit mort în seara de opt aprilie, în 2009, în vila sa de pe strada Mureș din Timișoara. Tripa, în vârstă de 50 de ani, general manager la SC TELCO-EFTC SRL, era despărţit de soţie şi locuia singur în imobil. Femeia, împreună cu unul dintre copiii lor, i-a făcut o vizită bărbatului. Fiul său a fost cel care a descoperit trupul neînsufleţit într-una dintre băile casei. Tatăl său zăcea pe jos într-o baltă de sânge, cu un pistol în mână şi un cuţit înfipt în gât.
„L-a găsit soţia lui şi cu unul dintre băieţi. Din ce mi-au povestit, avea încă cuţitul în gât şi probabil s-a luptat cu criminalul pentru că avea un pistol în mână”, povestea consilierul local la vremea aceea, Petru Ehegartner, vecinul și prietenul lui Tripa de-o viață.
Unul dintre motivele omorului, credeau atunci polițiștii, ar fi fost jaful. Și asta pentru că locuința era răvășită, lipseau mai multe obiecte, iar autoturismul victimei lipsea. Mai mult, cu aproximativ un an înainte de crimă, locuința lui Dan Tripa mai fusese călcată de hoți, însă atunci omul de afaceri nu era acasă.
La câteva ore după ce trupul neînsuflețit a fost descoperit, polițiștii au avut o ocazie să pună mâna pe criminal/criminali. Totul după ce au descoperit mașina omului de afaceri abandonată în zona Pieței de Gros, pe marginea drumului. Anchetatorii susțineau însă la vremea aceea că în mașină nu au fost găsite urme care ar putea să îi ducă la criminal.
Ancheta a mai bâjbâit o perioadă, timp în care dosarul a ajuns chiar în vederea celor de la DIICOT, iar apoi uitarea s-a așternut peste cazul Dan Tripa. Cei care l-au cunoscut nu l-au uitat însă așa cum nu au uitat nici că cel care l-a ucis este în continuare în libertate.
„Anul acesta se împlinesc șapte ani de când unul sau mai mulți ticăloși i-au luat viața în propria casă și o grămadă de incompetenși și/sau indolenți, reprezentanți ai organelor statului menite, teoretic, să ne protejeze pe noi cetățenii de rând, o gramada de indivizi cu funcții răsunătoare și salarii impresionante nu au reușit să dea de capăt acestei crime oribile. Nu au reușit, nu s-au străduit destul și nici măcar nu mai mimează că i-ar preocupa cazul”, povestesc foștii prieteni și angajați ai lui Dan Tripa.
Articole pe aceeași temă:
Un om de afaceri timisorean a fost gasit mort
Citiți principiile noastre de moderare aici!