Săptămâna marilor partide

Impact
Impact
TIMIŞOARA – Handbaliştii de la Poli joacă mâine cu Dinamo în Cupă, iar fotbaliştii vor evolua la Arad, vineri, împotriva echipei UTA.

Ambele echipe timişorene vor avea absenţe importante la aceste partide capitale. Handbaliştii de la Politehnica Izometal Timişoara joacă marţi, 15 mai în turneul de Cupa României, care se dispută la Braşov. Echipa a parcurs drumul până în oraşul de sub Tâmpa, cu autocarul, deplasarea fiind făcută fără doi dintre cei mai buni jucători din campionatul recent încheiat.

Portarul Obrad Ivezic este încă în programul de recuperare, iar extrema dreaptă Marius Sadoveac are o întindere la umăr. Probleme medicale au mai fost şi cu interul Andrei Grasu, care a mers la Braşov, dar nu se ştie dacă va juca. Politehnica Izometal evoluează în sferturile de finală ale Cupei României, cu Dinamo Bucureşti, de la ora 17.

Stabilirea programului s-a făcut după încheierea Ligii Naţionale. Participă la Cupă doar primele opt echipe clasate în campionat. Împerecherea adversarilor s-a făcut conform tabloului Berger, astfel încât Politehnica (locul 6) va întâlni Dinamo (locul 3). Fotbaliştii, iertaţi de suporteri şi conducerea clubului după acel umilitor 1-5 cu Universitatea, au o singură şansă de reabilitare: victoria la Arad, în meciul de vineri.

Din rândurile alb-violeţilor, vor lipsi cel puţin trei nume importante, Cânu, McKain şi Pleşan, toţi plătinând tribut caronaşelor galbene şi roşii.
Daniel Neacşu
daniel.neacsu@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase