Saptamana IOONA la Timisoara

Saptamana IOONA la Timisoara
Asociaţia „Prietenii lui Ioona Rauschan” inaugurează luni, 22 noiembrie, la ora 10.00, în Sala de Consiliu a Direcţiei pentru Cultură Timiş (str. A. Pacha 8), Săptămâna IOONA (22 – 28.11.2010), organizată în memoria jurnalistei, regizoarei, scriitoarei şi artistei plastice timişorene Ioona Rauschan (1955 – 2010).

Ioona Rauschan s-a născut la Timişoara, în 1955. A absolvit studii de Filologie la Universitatea de Vest, a fost o voce marcantă a mediului cultural timişorean al anilor ’70-’80. În 1988 a emigrat în Germania, unde s-a stabilit la Düsseldorf. A fost critic de artă, critic literar, scriitor şi artist plastic, a făcut filme documentare preluate de postul de televiziune Arte, a predat cursuri de regie, scenariu, dramaturgie”, aminteşte preşedintele Asociaţiei „Prietenii lui Ioona Rauschan”, Radu Dimeca.

Săptămâna IOONA, organizată în continuarea Serii de film şi lectură din data de 14 noiembrie la Casa Adam Müller Guttenbrunn, cuprinde o expoziţie de grafică şi pictură a artistei (Casa Artelor, Galeria Pygmalion, 22 – 30 noiembrie, ziua în care Ioona Rauschan ar fi împlinit 55 de ani), prezentări şi proiecţii de filme ale regizoarei (22 noiembrie, ora 10.30, 24 noiembrie, ora 13.00, şi 25 noiembrie, ora 15.00, la Casa Artelor Timişoara, str. A. Pacha nr. 8), reprezentaţii ale spectacolului pentru copii „Mowgli, Copilul junglei”, după un text al scenaristei (22 noiembrie, 24 noiembrie, 28 noiembrie, ora 11.00, Liceul „Nikolaus Lenau”, str. Gh. Lazăr 2), sesiuni de lectură din versiunea în limba română a romanului „Abhauen” („Cară-te!”) al scriitoarei Ioona Rauschan (22 , 24, 25 noiembrie, Casa Artelor Timişoara).

Lansarea romanului „Cară-te!”, publicat la Editura Brumar, va avea loc în data de 26 noiembrie, ora 18.00, la Galeria Pygmalion a Casei Artelor de pe str. A. Pacha nr. 8. Prezintă criticul literar prof. univ. dr. Cornel Ungureanu. Un portret de autor va face prof. univ. dr. Brânduşa Armanca, director al Institutului Cultural Român Budapesta.

Simona Donici



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !