Santierul de pe strada Versului, cu balti si noroaie. Robu: Nu va fi mai rau ca inainte, nu se poate mai rau

De Roxana Deaconescu
5Comentarii
Santierul de pe strada Versului, cu balti si noroaie. Robu: Nu va fi mai rau ca inainte, nu se poate mai rau
© foto: Cititor Tion.ro
Firma Superconstruct lucrează pe strada Versului și nu prea. O recunoaște și primarul Nicolae Robu, care crede că de îndată ce este finalizat șantierul de pe Calea Martirilor, unde se află tot drumari de la Superconstruct, muncitorii vor intra în forță pe strada Versului. Vine iarna, însă, așa că nu se știe cât se va mai lucra, iar timișorenii care locuiesc în zonă se plâng deja de mizeria de pe șantier.

„Aș vrea să vă arăt una dintre cele mai murdare străzi din Timișoara, strada Versului, lângă Parcul Pădurice. Strada se află în acest stadiu de mai bine de două luni și o să mai dureze foarte mult până o să se remedieze problema. După o ploaie scurtă, drumul devine murdar, iar pentru că nu sunt parcări, mașinile sunt lăsate pe spațiul verde și așa strada se umple de noroi”, ne-a scris un cititor tion.ro.

Omul a filmat cum se prezintă strada Versului, iar din filmuleț putem remarca faptul că prima parte a arterei este spartă pe jumătate, iar cealaltă jumătate este plină de șanțuri din cauza lucrărilor la rețeaua de gaz și așa se formează noroiul.

„Foarte dezamăgitor, având în vedere că Timișoara este o capitală culturală sau cel puțin asta încearcă să fie. De vină sunt firmele contractate de primărie”, ne-a mai scris cititorul revoltat.

Și primarul Nicolae Robu este nemulțumit de cum se prezintă șantierul de pe strada Versului. El spune că a fost în zonă și că așteaptă vremurile în care va vedea mai mulți drumari acolo. Oricum, edilul-șef consideră că nu va fi mai rău ca înainte pe timp de iarnă, când șantierul va fi „înghețat”.

„Au început lucrările pe Versului, cam de două săptămâni. Am fost pe șantier, se lucrează cu forțe prea puține, după aprecierea mea, dar s-a lucrat în această perioadă, la trotuare. Superconstruct lucrează, m-aș fi așteptat să fie mobilizare de forțe mai mare, dar probabil că după ce termină Calea Martirilor se vor concentra dincoace. Acuș vine iarna, nu va fi mai rău ca înainte, că mai rău ca înainte nu se poate”, a explicat Robu pentru tion.ro.

Vă reamintim, cinci firme „s-au bătut” la licitație pe reabilitarea străzii Versului. A câștigat Superconstruct, aceeași societate care reabilitează Calea Martirilor. Lucrările ar fi trebuit să înceapă din toamnă, însă au fost probleme cu rețeaua de gaz, care se afla la altă adâncime decât cea specificată în proiect.

Străduța de 521,48 de metri, conform Dicționarului explicativ al denumirii străzilor din Timișoara întocmit de primărie, care face legătura între Parcul Pădurice și Calea Martirilor, ar trebui să aibă două benzi de circulație cu asfalt ca-n palmă, trotuare noi, piste de biciclete pe ambele părți, parcări și spații verzi, în patru luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor, care erau estimate la 2.830.565 de lei, fără TVA, adică la aproape 750.000 de euro, cu tot cu TVA. Primăria Timișoara plătește pentru sistematizarea străzii Versului 2 milioane de lei fără TVA, adică puțin peste jumătate de milion de euro.

Articole pe aceeași temă:

Tion: Cinci firme s-au batut pe reabilitarea strazii Versului. Castigatoarea: Super Construct
Sistematizarea străzii Versului a avut lipici la firmele care reabilitează drumurile din Timișoara. În total, cinci societăți „s-au luptat” să pună mâna pe lucrare, estimată la aproape 750.000 de euro. Vorbim despre o stradă care nu are nici măcar un kilometru lungime. A câștigat Super Construct, ac...



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor