Santiere de iarna, la Timisoara, pe doua strazi care asteapta de multi ani asfalt proaspat

De Roxana Deaconescu
3Comentarii
Santiere de iarna, la Timisoara, pe doua strazi care asteapta de multi ani asfalt proaspat
© Foto: arhiva
Strada Versului și strada Edgar Quinet sunt doar două dintre străzile din Timișoara care au nevoie de modernizare. Mai mult, micuța stradă Edgar Quinet din sudul Timișoarei ar fi trebuit să vadă pentru prima dată asfalt încă de acum câțiva ani buni. Primăria a reușit să finalizeze licitațiile, iar Nicolae Robu anunță acum că șantierele încep deja și se va lucra pe timp de iarnă.

Strada Edgar Quinet, de aproape 430 de metri, ar fi trebuit să fie una modernă de ani buni, de când cei din administrația publică locală le promit locuitorilor că vor simți și ei că trăiesc într-un oraș european, demn de titlul Capitală Culturală Europeană. A fost o licitație eșuată, lucrarea fiind scoasă din nou la licitație, câștigată recent de firma RSG Reparații Generale, la valoarea de aproape 140.000 de euro. Primăria a predat acum amplasamentul către RSG, cam în două săptămâni urmând să dea și ordinul de începere a lucrărilor.

„Cu Edgar Quinet parcă a fost un făcut. În sfârșit am predat amplasamentul către firma RSG. Termenul este de 3 luni, este o stradă scurtă, iar valoarea este de 528.900 de lei, fără TVA. Probabil în cel mult două săptămâni vom da ordinul de începere a lucrărilor”, a declarat, marți, primarul Nicolae Robu. Pe Edgar Quinet va fi asfalt proaspăt și trotuare moderne.

str-edgar-quinet
După un prim contract ratat, Primăria Timișoara a iscălit un nou acord cu o firmă de construcții pentru reabilitarea străzii Edgar Quinet. Șantierul ar putea fi deschis cel mai probabil la începutul anului viitor, când micuța stradă din sudul orașului va vedea pentru prima dată asfalt. De ani bun...

Strada Versului este deja în șantier, potrivit primarului Timișoarei. Pentru aceasta a fost dat deja ordinul de începere a lucrărilor, urmând să se lucreze acolo timp de patru luni. Într-un caz fericit, cel mult până în 10 decembrie, susține Robu. De șantier se ocupă firma Superconstruct, care a câștigat licitația, încă din luna februarie, cu o ofertă de aproape 530.000 de euro. Nu s-a lucrat până acum din cauza problemelor cu rețeaua de gaz.

„Am dat ordin de începere a lucrărilor pentru sistematizarea străzii Versului. S-a descoperit că rețeaua de gaz este într-o poziție care nu permite efectuarea lucrărilor. Abia acum am putut da ordin de începere, când rețeaua de gaz este mutată. Acolo oamenii își țin mașinile în noroi. Valoare 2 milioane de lei fără TVA și termen de efectuare este de 4 luni. Dacă vine iarna… într-o situație fericită se va putea lucra până în 10 decembrie, să zicem. Vor fi două luni. Din 10 decembrie până în 10 februarie, probabil, va fi iarnă, și nu o să se poată lucra. Celelalte două luni le va avea la dispoziție după ce se termină iarna”, a anunțat Robu.

Strada Versului are o lungime de aproape 530 de metri pătrați și face legătura între Parcul Pădurice și Calea Martirilor, ar trebui să aibă două benzi de circulație cu asfalt ca-n palmă, trotuare noi, piste de biciclete pe ambele părți, parcări și spații verzi.

Tion: Cinci firme s-au batut pe reabilitarea strazii Versului. Castigatoarea: Super Construct
Sistematizarea străzii Versului a avut lipici la firmele care reabilitează drumurile din Timișoara. În total, cinci societăți „s-au luptat” să pună mâna pe lucrare, estimată la aproape 750.000 de euro. Vorbim despre o stradă care nu are nici măcar un kilometru lungime. A câștigat Super Construct, ac...



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor