Salonul auto de la Geneva, gazda maşinilor ecologice

Salonul auto de la Geneva, gazda maşinilor ecologice
Salonul auto de la Geneva este gazda unor premiere automobilistice menite să protejeze mediul înconjurător. 

Anul acesta, vedetele show-ului sunt maşinile ecologice de mici dimensiuni, în condiţiile în care industria automobilelor încearcă să se adapteze noii legislaţii de la Bruxelles. Uniunea Europeană intenţionează să sporească măsurile îndreptate spre protecţia mediului, prin limitarea emisiilor de noxe ale viitoarelor vehicule, încă din faza de fabricare. Majoritatea modelelor de la Geneva se înscriu în categoria sport, destinate, în principal, tinerilor.

Toyota prezintă conceptul iQ, un automobil ce nu atinge 3 metri lungime, dar în care încap 3 adulţi şi un copil.

Audi lansează modelul A3 decapotabil, care va concura cu BMW seria 1, prezentat la Detroit, în ianuarie.

Piaţa SUV-urilor este în creştere, iar cei de la Toyota ştiu asta. Compania japoneză lansează un model pe platforma Yaris, ce va purta numele de Urban Cruiser.

Volvo introduce XC-60 ce va concura cu BMW X3, Mercedes GLK şi Audi Q5, iar producătorul francez Renault prezintă primul său SUV, numit Koleos. Automobilul va fi construit pe platforma de Nissan Xtrail.

Companii „certate” cu mediul înconjurător, precum Mercedes şi BMW, introduc modele hibride diesel-electrice pentru modelele GLK şi X5. Land Rover lansează o nouă ediţie conceptului LRX, cu un consum de 5 litri/100 km şi emisii de clasa B.

În topul maşinilor de lux prezentate la Geneva se regăsesc noul model Nissan şi Phantom Coupe, de la Rolls Royce.

Salonul auto internaţional de la Geneva este un show auto ce se desfăşoară anual, în luna martie, la complexul expoziţional Palexpo, situat în vecinătatea aeroportului din oraş. Showul auto a avut premiera în 1905, iar în prezent este considerat unul dintre cele mai importante evenimente ale Organizaţiei Internaţionale a Constructorilor de Automobile.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !