Salariile bugetarilor, majorate numai în funcţie de inflaţie, din aprilie

Salariile bugetarilor, majorate numai în funcţie de inflaţie, din aprilie
Guvernul intenţionează ca în 2009 să majoreze salariile bugetarilor cu un procent calculat numai în funcţie de creşterea prognozată a inflaţiei, majorare care să fie acordată din aprilie, cu posibilitatea unei creşteri suplimentare în ultimele 3 luni ale anului, în raport cu productivitatea muncii.

Propunerea Guvernului prevede ca ajustarea salariilor în sectorul bugetar să fie realizată ţinând cont numai de creşterea prognozată a preţurilor de consum şi să fie aplicată începând cu trimestrul II al anului 2009, iar în a doua parte a acestui an, în funcţie de evoluţia economiei în primele 9 luni, să fie asigurată “o creştere salarială corespunzătoare” cu creşterea productivităţii muncii. Preşedintele Confederaţiei “Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, miercuri seara, pentru MEDIAFAX, că propunerea guvernamentală a fost deja înaintată sindicatelor, prin Ministerul Muncii. În ultimul raport trimestrial din 2008 asupra inflaţiei, Banca Naţională a României a revizuit în uşoară creştere prognozele privind inflaţia în 2008 şi 2009, de la 6,6% la 6,7%, respectiv de la 4,2% la 4,5%, menţionând că scenariile înglobează incertitudini tot mai mari. Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, şi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, au avut, în prima săptămână a lunii ianuarie, o discuţie legată de prognozele macroeconomice pentru 2009, în urma căreia previziunile guvernamentale privind inflaţia medie din acest an au fost revizuite în urcare, de la 5% la 5,3%.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !