Salarii mai mari cu 30%

Reactualizat la:
Bani
Bani
Toate cele patru federaţii sindicale din învăţământ au decis astăzi să ceară Guvernului o creştere salarială de 10% de la 1 ianuarie şi de 20% de la 1 septembrie, a declarat secretarul general FEN, Constantin Ciosu.

Astfel, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN), Federaţia “Spiru Haret” şi Federaţia “Alma Mater” au hotărât să ceară o creştere de 30%, care ar însemna o medie lunară de 16% pentru anul 2007.

De asemenea, sindicatele vor cere ca fondurile pentru investiţiile în infrastructură să fie alocate de la data de 1 ianuarie, şi nu în urma rectificărilor bugetare, aşa cum s-a întâmplat în 2006. “Astfel se vor putea continua lucrările începute în 2006, iar banii vor fi cheltuiţi în ritmul în care vor apărea proiectele”, a declarat secretarul general FEN.

Profesorii mai cer şi ca Executivul să respecte legea, şi anume – să aloce educaţiei 6% din PIB pe 2007, şi nu 5,2%, aşa cum prevede proiectul de buget.

“Învăţământul trebuie să fie o prioritate naţională. În urma ofertei de miercuri e clar că mai există posibilităţi şi Guvernul nu a ajuns la limită în ceea ce priveşte fondurile pe care le poate aloca învăţământului”, crede Ciosu. Secretarul general FEN a precizat că toate cele patru federaţii sindicale au aceleaşi revendicări.

Următoarea întâlnire dintre sindicalişti şi reprezenţantii guvernului va avea loc luni, la o oră care urmează să fie comunicată de Ministerul Educaţiei.

Negocierile de miercuri dintre profesori şi guvernanţi au eşuat din nou. Guvernul a propus pentru anul viitor o majorare a salariilor din învăţămînt cu 16 procente, cu 6% de la 1 aprilie şi cu 10% de la 1 octombrie. Oferta a fost însă respinsă de sindicalişti, iar dascălii avertizează că, dacă discuţiile viitoare vor fi din nou fără rezultat, aceasta ar putea duce la o serie de acţiuni de protest şi chiar la o grevă de avertisment.

6% de la 1 aprilie şi 10% din 1 octombrie mi se pare inacceptabil, a declarat Gheorghe Isvoranu, preşedintele Federaţiei “Spiru Haret”.

“Din punctul meu de vedere este prea mult. Ce pentru un cetăţean este prea puţin, pentru mine ca ministru e prea mult, iar această creştere salarială, fără acoperire enonomică, creează, n-am să numesc pericol, ci poate crea o situaţie dificilă”, a declarat ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu.

“Am promis o creştere salarială de 60%, o vom realiza”, a declarat, la rândul său, Mihail Hărdău, ministrul Educaţiei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !