Şaguniştii i-au îndulcit pe cei din Ungaria

În competiţie gastronomică cu şcoli din Ungaria
În competiţie gastronomică cu şcoli din Ungaria
Elevii de la Şaguna au participat la două secţiuni ale unui concurs de gastronomie din ţara vecină.

Colegiul Gondocs Benedek din Gyula (Ungaria) a fost gazda celei de-a cincea ediţii a Concursului naţional culinar „Gondocs Benedek”. La evenimentul derulat, la sfârşitul săptămânii trecute, au participat atât elevi bucătari, cât şi elevi ospătari.

„Printre invitaţii de la şcolile din Budapesta, Szolnok, Nyiregyhaza, au avut deosebita onoare de a fi invitaţi şi trei elevi de la Colegiul Tehnic <<Andrei Şaguna>> (Jecan David, Jecan Bianca şi Roşca Timea din clasa a XII-a C), însoţiţi de profesoarele de instruire practică Virginia Ciurez şi Bianca Pantea”, ne-a informat prof. Răzvan Vonea, directorul Colegiului „Andrei Şaguna”.

Potrivit lui, organizatorii evenimentului au propus pentru concurs mai multe secţiuni, precum: cofetar adult, grilaje, elev bucătar individual, echipă de elevi cofetari, elev ospătar, echipe de elevi ospătari.

Premiu special

Elevii Colegiului Tehnic „Andrei Şaguna” au participat la secţiunile: elev bucătar individual (Jecan David) şi echipă de elevi ospătari (Jecan Bianca şi Roşca Timea).

La toate categoriile de concurs, participanţii au fost obligaţi să folosească mierea de albină ca material de bază. Preparatele au fost expuse pe standurile special amenajate de către concurenţi. Atât creaţiile culinare cât şi masa decorativă ocazională au fost evaluate de un juriu alcătuit din maiştri cofetari şi bucătari, campioni olimpici din Ungaria.

Atât produsele realizate, cât şi aranjamentul mesei au fost la un nivel înalt şi foarte apreciate, atât de concurenţi, cât şi de publicul maghiar, fapt care a fost notat de către juriu, cu premiu special.

„Participarea la un concurs de gastronomie cu renume din ţara vecină este de bun augur şi reprezintă atât o experienţă benefică, cât şi un pas înainte pentru viitorul profesiei elevilor noştri de bucătari şi ospătari”, a menţionat prof. Răzvan Vonea.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase