Mandruta banateana de la Sacalaz a cucerit publicul de la Sinandrei

De Corina Eva
Reactualizat la:
Sacalazul pe scena de la Sinandrei
Sacalazul pe scena de la Sinandrei
Lada cu zestre este numele unui festival ce se desfăşoară la nivel de ţară. A ajuns la a cincea ediţie. În această perioadă se organizează fazele zonale, în fiecare judeţ. Numele în sine al festivalului sugerează oricui că, de fapt, este vorba de tot ceea ce ţine de tradiţia noastră populară. Scopul festivalului este de a păstra, pentru generaţiile ce vin, tot ce a adunat, prin secole, satul românesc: cântecul, jocul, obiceiurile, ţesăturile şi cusăturile, mâncăruri tradiţionale.  

Recent, comuna Sânandrei a fost una dintre localităţile ce au găzduit etapa pe zonă . Cine se va califica, merge mai departe, la faza pe judeţ şi, de aici, cele mai bune formaţii ajung la faza pe ţară. La Sânandrei, Săcălazul a fost prezent cu grupul vocal Armonia, dirijat de preotul Mircea Sturza. Trebuie spus că, la nivel de judeţ, sunt puţine, dacă nu extrem de rare, formaţii cu un repertoriu şi o prestanţă precum Armonia. Trei melodii au fost interpretate: ”Mărie, Mărie”, ”La cules de cucuruz” şi ”Mândruţă bănăţeană”. Prestaţia grupului este, de-acum, cunoscută, fiecare evoluţie, fie că se produce pe scena de-acasă ori în concurs, este dominată de o notă profund personală. Aşa s-a întâmplat şi la Sânandrei, grupul fiind răsplătit cu o binemeritată atenţie din partea publicului şi, în egală măsură, a juriului. Tot aici s-au prezentat şi soliştii vocali de muzică populară şi instrumentiştii din mai multe comune. Grupul nostru de suflători, instrumentişti tineri, au impresionat prin modul în care şi-au susţinut recitalul, dar şi prin ţinuta artisitică impecabilă. Fapt care nu a trecut neobservat, recunoscut în unanimitate, chiar dacă era vorba de un concurs. O bună impresie au lăsat şi soliştii vocali Vlad Bodnar şi Daniela Iancu. Doi dintre interpreţi, Denis Stănescu şi Daniela Iancu, sunt elevi la Colegiul Naţional de Artă ”Ion Vidu” din Timişoara, iar Vlad Bodnar este elev la Liceul Pedagogic ”Carmen Sylva” din Timişoara, ceea ce îi face să se remarce prin evoluţiile lor.

Portul popular pastrat cu traditie la Sacalaz

Cum în concurs se prezintă şi gospodine care au păstrat reţete vechi, de la străbunica, cei prezenţi au avut posibilitatea – după evaluarea juriului- să guste din mâncăruri devenite tot mai rare. Fetele şi femeile mai tinere, preocupate de astfel reţete, au trecut curioase pe la standurile destinate gastronomiei. Ei bine, gospodinele din Săcălaz, prin ce au adus, au fost, de departe, printre cele mai apreciate. Standul, dar asta ţine mai mult de imagine, a fost prezentat de două tinere îmbrăcate în costume populare autentice. Primarul Ilie Todaşcă, la fel ca şi alţi edili din localităţile care aveau formaţii în concurs, i-a însoţit pe artiştii noştri la concurs. ” Am ţinut neapărat, ne-a declarat dl primar, să fiu alături de ei. Aceşti tineri merită toată atenţia şi sprijinul de care au nevoie, trebuie apreciaţi pentru dragostea şi strădania lor de a duce mai departe tradiţia, tot ce au adunat, prin timp, săcălăzenii şi, nu în ultimă instanţă, ţăranul nostru!”.

Deocamdată atât de la faza zonală ce s-a desfăşurat în Sânandrei. Nu peste mult timp, în mai multe localităţi, se vor întrece ansamblurile de dansuri populare. Noi vom evolua pe scena de la Cărpiniş. Suntem, indiscutabil, unul dintre ansamblurile care ţintesc sus-sus, la calificarea în faza finală, pe ţară. Avem tot ceea ce ne trebuie: costume, tineri talentaţi, bine îndrumaţi de către dl prof. Ioan Petrica, şi, de-acum, peste toate, o bună experienţă şi un renume între ansamblurile de acest gen.

 



Săcălaz.
TION.RO

Search in Săcălaz

Filtrare cautari

Contacteaza-ne
Adrese utile