Sabii de bambus si cocori de hartie: juniorii Clubului Sam-Sho au facut Kendo la mall

De Simona Popovici Donici
Juniorii Clubului Sam-Sho au facut Kendo la mall
Juniorii Clubului Sam-Sho au facut Kendo la mall
S-au  înfruntat cu shinai, săbii de bambus, s-au auzit strigăte de  luptă, apoi, în liniştea de după bătălie, au  înălţat cocori de hârtie. Iar ceea ce a făcut  şi mai spectaculoasă această scenă este că “războinicii”  au vârste între 8 şi 16 ani. Juniorii Clubul Sam-Sho din Timişoara a susţinut vineri, la mall, o demonstraţie de kendo şi origami.

De trei ori pe săptămână, uneori chiar mai des, cei mai mici samurai ai Timişoarei se reunesc la dojo, spală pe jos spaţiul în care practică Kendo, se antrenează din greu, poartă armuri şi fac jigeiko, lupte libere, cu sabia de bambus. Toţi cunosc cel puţin 100 de cuvinte japoneze, cred în onoare şi învaţă  principiile codului bushido.

Juniorii Clubului de Kendo Sam-Sho au fost invitaţi de  organizatorii expoziţiei „Kinder & Educational”, iar demonstraţia lor s-a desfăşurat în spaţiul de joacă al complexului Iulius Mall.

„Am acceptat cu plăcere această invitaţie, căci Kendo, la fel ca alte arte marţiale, educă şi disciplinează spiritul, formează un caracter puternic, o minte pătrunzătoare, un corp viguros, în consecinţă un om mai bun”, a declarat sensei Florin Ianăş, preşedintele Clubului Sam-Sho.

Tinerii kendoka au făcut  Suburi (încălzire cu shinai – sabia de bambus), Kihon (tehnici de bază) şi Jigeiko (luptă liberă). După demonstraţia de scrimă japoneză, ei i-au   iniţiat  pe  copiii prezenţi la eveniment în arta  împăturirii hârtiei, origami.

Sam-Sho este  unicul club de Kendo din Timişoara şi îşi desfăşoară antrenamentele în sala de sport a  Liceului J.L.Calderon.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor