Sa alegi mereu sa fii tu insuti!

De Nina Curița
Sa alegi mereu sa fii tu insuti!
REȘIȚA – Şi nu spun că dacă eşti prost să alegi să rămâi prost, dacă eşti impertinent să te manifeşti mereu aşa, dacă eşti nesimţit să zaci în nesimţirea ta, ba mai mult să crezi că deţii vreun adevăr absolut.

Nu spun nici că dacă eşti pierdut să nu te mai regăseşti, dacă eşti leneş să lâncezeşti în continuare. Deloc, nici nu mă adresez vreodată unor astfel de oameni. Eu vreau ca fiecare om care are bun simţ să şi-l păstreze, oricine are darul împăciuirii să fie aşa în orice împrejurare, cei care ştiu să respecte să nu renunţe la această calitate rară, iar omul care se simte bine făcând bine să rămână la fel. Pentru că numai aşa se pot schimba oameni şi mentalităţi, orice schimbare generală începând cu cea individuală. Mă adresez celor care atunci când zâmbesc îţi dau o stare de bine, care atunci când te privesc îţi dau încredere în tine.

Să alegi să fii mereu tu însuţi chiar dacă ştii că în faţa ta stau oameni care nu te suportă, fiinţe care râd forţat, zâmbete ce ascund răutăţi nebănuite. În momentul în care alegi să răspunzi cu aceeaşi monedă cuiva, când întorci răul înapoi, când învinuieşti pe cineva pentru frustrările tale, pur şi simplu îţi îngheţi sufletul. Şi ce sens are? Oamenilor trebuie să le fie dată şansa să se descopere frumos, chiar dacă cei mai mulţi dezamăgesc. Iar dacă nu ştiu să profite de o asemenea şansă, ignoră-i şi lasă loc în viaţa ta celor care nu au căutat să te schimbe pentru ei. Cred că v-am mai spus că pierderea de timp cu oameni care nu merită este similară cu încercarea de a lăsa urme pe asfalturi uscate.

Oamenii caută mereu modele şi exemple, în viaţa reală sau în filme. De fapt, se caută pe ei şi vor să fie buni, frumoşi, puternici, stăpâni pe ei. Atunci când ai încredere în tine, înseamnă că eşti puternic, iar un om puternic poate fi şi bun, şi frumos, şi un exemplu. Oricine vrea să îşi trăiască propria viaţă şi nu una împrumutată ori copiată. Ce sens are să imiţi imperfecţiunile celorlalţi? Aşa că poţi rămâne tu însuţi înlocuind teama cu îndrăzneala, laşitatea cu chibzuinţa, neputinţa cu determinarea, renunţarea cu ambiţia, atitudinea superficială cu implicarea. Viaţa se poate întoarce spre noi ori cu faţa, ori cu spatele. Dar dacă tu eşti echilibrat şi liniştit, eşti pregătit pentru orice.

Sunt momente, zile chiar, când nu ţi-e bine. Se întâmplă oricui. Dar dacă ai norocul să ai în jur oameni frumoşi, realizezi că viaţa nu este numai despre cum să îţi fie bine, ci şi despre puterea de a ne face bine. O putere care nu are nimic de a face cu gânduri negative, atitudini distructive, priviri piezişe, nemulţumiri permanente. Puterea de a ne face bine înseamnă să înţelegem că nu putem primi decât ceea ce oferim şi nu putem oferi decât ceea ce suntem.

Dincolo de cuvinte, de oameni, de reguli, de realităţi eşti tu. Şi chiar şi când te-ai pierdut sub alte măşti, tot la tine te întorci. Pentru că te cunoşti şi ştii că în concertul tăcerii din tine, ai ales să fii tu. Pentru că ştii că şi dacă vei fi dezamăgit, tu alegi să dai şansa oamenilor să surprindă frumos.

Pentru că aşa este cel mai bine: să alegi să fii tu însuţi!

Foto: deviantart.net



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !