S-au solicitat primii bani europeni in Planul Integrat de Dezvoltare – Polul de Crestere Timisoara

1Comentariu
S-au solicitat primii bani europeni in Planul Integrat de Dezvoltare – Polul de Crestere Timisoara
Proiectul reabilitării străzii Văcărescu a deschis lista celor ce vor fi depuse spre finanţare în cadrul Proiectului Operaţional Regional, subcapitolul destinat Polului de creştere Timişoara.

Agenţia pentru Dezvoltare Regioanală Vest, a anunţat că, în data de 24 august 2010, a fost depus primul proiect din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare – Polul de Creştere Timişoara. Acesta vizează reabilitarea străzii Iancu Văcărescu pe tronsonul cuprins între Bulevardul Regele Carol şi Bulevardul 16 Decembrie 1989 şi are o valoare totală de 5.963.431,82 lei. Asistenţă financiară nerambursabilă solicitată este de 3.625.574,58 lei. Prin realizarea proiectului de reabilitare a străzii Iancu Văcărescu pe tronsonul cuprins intre B-dul Regele Carol şi B-dul 16 Decembrie 1989 se urmăreşte reabilitarea infrastructurii publice urbane în Municipiul Timişoara în vederea stimulării dezvoltării socio-economice durabile.

Durata de implementare a proiectului este de 11 luni. Planul Integrat de Dezvoltare – Polul de Creştere Timişoara este un document de planificare a dezvoltării economico-sociale a localităţilor cuprinse în arealul Polului de Creştere Timişoara şi include 31 de proiecte pentru care se va solicita finanţare nerambursabilă în cadrul axei prioritare 1– Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – Poli de creştere, a Programului Operaţional Regional 2007-2013.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor