S-au întâlnit cu suedezii

S-au întâlnit cu suedezii
TIMIŞ. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, a avut astăzi o întrevedere cu Mihaela Sîrbu, consultant în cadrul Secţiei Comerciale a Ambasadei Suediei la Bucureşti şi cu Thomas Nordstrom, preşedintele firmei suedeze HumanTech, companie specializată în domeniul sistemelor integrate de alimentare cu apă, canalizare, protecţia mediului (deşeuri), producţia energiei electrice.

La întâlnire au mai participat reprezentanţi ai CJT din Serviciul de Investiţii şi Programe Comunitare şi directorul Agenţiei de Dezvoltare Economico-Socială a judeţului Timiş, Sergiu Bălaşa. „CJT a iniţiat mai multe proiecte la nivelul întregului judeţ, în domeniul alimentării cu apă, canalizării şi managementului deşeurilor. Suntem interesaţi de o eventuală colaborare, dar pentru aceasta sunt necesare soluţii de adaptare a tehnologiei dvs. la situaţia din Timiş ”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc. Întrevederea cu preşedintele CJT a fost urmată de discuţii tehnice între Thomas Nordstrom şi directorul ADETIM, Sergiu Bălaşa şi angajaţi ai CJT din Serviciul de Investiţii şi Programe comunitare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !