S-au înghesuit cu proiecte

S-au înghesuit cu proiecte
Cei interesaţi să obţină fonduri SAPARD mai au la dispoziţie doar câteva săptămâni.

Directorul Agenţiei Regionale SAPARD din vestul ţării, Liviu Picior, a precizat că sfârşitul acestei luni este data limită pentru depunerea de proiecte, deoarece fondurile vor fi epuizate.

„Dacă până nu demult vroaim proiecte cu orice preţ, acum putem alege”, a precizat Picior. El a precizat că numai în ultimele şase luni în vestul ţării s-au depus proiecte a căror valoare ajunge la 150 de milioane de euro, în condiţiile în care în perioada 2000 – 2005 la nivelul întregii ţări valoarea proiectelor depuse a fost de 480 de milioane euro. „171 din proiecte au fost depuse de firme private. 27 dintre ele sunt în domeniul industriei alimentare şi 11 numai în Timiş”, a mai spus Picior.

În aceste condiţii Regiunea V Vest se află pe locul patru între cele opt regiuni existente în ceea ce priveşte numărul proiectelor depuse pentru obţinerea de fonduri SAPARD. „Datele acestea demonstrează încă o dată faptul că Timişul este judeţul motor al zonei”, a declarat prefectul Ovidiu Drăgănescu. Liviu Picior a făcut un apel către cei interesaţi de obţinerea unor astfel de fonduri să se grăbească să depună proiecte, deoarece şi în cazul în care acestea nu vor fi finanţate vor rămâne în baza de date a agenţiei pentru fonduri viitoare.

SAPARD în Vest

– 219 proiecte depuse

– 171 proiecte ale firmelor private

– 27 proiecte în industria alimentară

– locul patru între regiuni

Carmen Barna



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !