S-au călcat în picioare pentru o sticlă de ulei

De A.G.
Reactualizat la:
ulei
ulei - © Bataie pentru o sticla de ulei
Peste 500 de arădeni s-au călcat, efectiv, în picioare pentru a primi o sticlă de ulei gratis. Un supermarket din Arad a declanşat toată nebunia: a făcut o promoţie la ulei de floarea-soarelui. La fiecare sticlă cumpărată, era oferită una bonus.

Arădenii s-au aşezat la coadă încă din noaptea de joi spre vineri, iar până dimineaţă magazinul avea deja aproximativ 500 de clienţi. Odată cu deschiderea uşilor, a început nebunia. Mai multe persoane au leşinat, iar alţi clienţi s-au plâns că, în îmbulzeală, au rămas fără portofelele purtate în geacă sau în genţi. Deşi cel puţin trei femei au leşinat, nu a fost chemată ambulanţa, acestea fiind readuse în simţiri de către ceilalţi clienţi. Unul dintre cei prezenţi la faţa locului, un pensionar care vroia şi el să prindă oferta, a comentat situaţia spunând că „aşa ceva nu îmi amintesc să se fi întâmplat nici înainte de revoluţie”.

Înghesuiala a durat câteva zeci de minute, până când uleiul scos la promoţie a fost epuizat în totalitate.