S-a stins folkistul Adrian Berinde

Cântărețul de muzică folk Adrian Berinde
Cântărețul de muzică folk Adrian Berinde - © FOTO: Trilulilu

Cântărețul de muzică folk Adrian Berinde a murit la vârsta de 60 de ani, într-o clinică din Germania unde era internat pentru un tratament, după ce, în urmă cu doi ani, a fost diagnosticat cu cancer, au declarat pentru Mediafax surse. Artistul era bolnav de mai mulți ani, în 2009 fiind supus unui transplant de ficat.

Informația despre decesul acestuia a fost făcută publică și de artista folk Zoia Alecu, pe pagina sa de pe rețeaua de socializare Facebook: „Veștile rele circulă cu o viteză uluitoare, prieteni. Un artist de o candoare extraordinară, un om bun și hărăzit de Dumnezeu a murit. Adrian Berinde nu mai este cu noi, de astăzi. Drum lin, Adrian! Vei fi mereu în gîndurile mele!”.

Născut pe 4 mai 1958, la Oradea, Adrian Berinde a absolvit cursurile Școlii de Arte Plastice din Cluj-Napoca. În 1982, s-a stabilit la Moudon, în Elveția, unde a lucrat ca pictor. Până în 1994 a avut mai multe expoziții personale în Elveția, în orașe precum Lausanne și Fribourg, dar și la Paris.

În 1994, a înființat la Cluj-Napoca studioul de înregistrări Taurus, iar, în 1995, a lansat albumul “Absent”, realizat pe versuri proprii.

Au urmat albume muzicale ca “Negru De Fum” (1996), “Vertical” (1998), dar și “Captiv In Inutil” (2001), lansat și ca volum de versuri, “Albaștri după ploi” (2003), “Azil” (2011), “Atât de bine” (2015) și “Arcan”, acesta din urmă apărând pe piață în 2017.

În 2000, a semnat un contract cu celebra companie canadiană Cirque du Soleil, cântând în spectacolul “Varekai”.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor