S-a semnat contractul pentru noul PUG al Timisoarei

2Comentarii
S-a semnat contractul pentru noul PUG al Timisoarei
Primăria Timişoara a reuşit în sfârşit să semneze contractul pentru realizarea noului Plan Urbanistic General al oraşului, cel mai important document de planificare urbană. Noul PUG trebuie să fie finalizat în 2012, înainte să expire cel actual, a cărui valabilitate a fost prelungită.

Planul Urbanistic General actual al Timişoarei a fost început în 1998 şi aprobat în 2002, după care a fost prelungit în anul 2007. „La vremea respectivă a fost un proiect care a câştigat concursuri naţionale, dar care şi-a dovedit limitele în timp. Valabilitatea maximă a unui PUG este de 10 ani. Având în vedere că în 2012 expiră valabilitatea PUG-ului actual, a avut loc licitaţia şi a fost semnat contractul pentru realizarea noului Plan Urbanistic General”, a declarat, marţi, primarul Gheorghe Ciuhandu.

Contractul pentru noul PUG a fost încheiat la sfârşitul săptămânii trecute. „Contractul a fost semnat în data de 8 octombrie cu SC Planwerk SRL, lider de asociere al unui grup de firme de proiectare. Valoarea contractului este de 1.985.120 de lei”, a precizat Lăcrămioara Condea, consilier în cadrul Direcţiei de comunicare a primăriei.

Prin noul PUG se vor stabili, printre altele, condiţiile în care se va putea construi în municipiu şi vor fi delimitate zonele cu restricţii, vor fi stabilite şi delimitate zonele protejate, se vor stabili direcţiile în ceea ce priveşte organizarea şi dezvoltarea căilor de comunicaţie, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii edilitare şi obiectivele de utilitate publică, regimul proprietăţii imobiliare şi circulaţia juridică a terenurilor. Documentaţia va fi însoţită de un Regulament Local de Urbanism.

Primarul a precizat că documentaţia completă a PUG-ului şi a Regulamentului Local de Urbanism, cu toate avizele şi acordurile necesare, trebuie predată de către proiectant în termen de 18 luni de la data semnării contractului, după care timp de 12 luni se va asigura asistenţă pentru introducerea datelor pe care le conţine în GIS-ul Timişoarei.

Taguri: , , , , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor