S-a redeschis robinetul la gaz pentru timişoreni

S-a redeschis robinetul la gaz pentru timişoreni
După ce mulţi timişoreni au dârdâit de frig în apartamente în ultimele zile, iar autorităţile au făcut demersuri la Bucureşti pentru remedierea situaţiei, iată că a crescut cota de gaz alocată Timişoarei. Livrarea energiei termice va reveni la parametrii normali, dă asigurări conducerea societăţii de termoficare Colterm.

Dispeceratul Naţional de Gaze a decis, miercuri, să crească debitul alocat Colterm Timişoara de la 15.000 de metri cubi pe oră, la cât a fost redus iniţial, de la 23.000 de metri cubi pe oră, la 20.000 de metri cubi pe oră. Dispeceratul Naţional de Gaze dispusese, la începutul acestei săptămâni, scăderea debitului alocat Colterm cu 35%, după ce la nivel naţional a fost declarată situaţie de urgenţă din cauza temperaturilor scăzute, fiind impusă oprirea furnizarii gazelor pentru consumatorii întreruptibili şi trecerea CET-urilor pe combustibili alternativi acolo unde este posibil.

Viceprimarul Sorin Grindeanu avertiza, miercuri, că în condiţiile de debit stabilite de Dispeceratul Naţional de Gaze, funcţionarea centralelor termice devine defectuoasă şi periculoasă şi solicita să se reconsidere cota de gaz natural de 15.000 de metri cubi pe oră alocată Colterm. Primăria a anunţat că 4.200 de apartamente din oraş au rămas, marţi seara, fără apă caldă şi căldură, după ce au fost scoase din funcţiune patru centrale de cartier, din cauza presiunii scăzute la gaz.

Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, a anunţat că a făcut toate demersurile la nivel central pentru ca problema lipsei de gaz să fie remediată şi că situaţia a revenit la normal, Colterm urmând să beneficieze de un debit de gaz de 20.000 de metri cubi pe oră.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase