S-a finalizat drumul spre vama de la Foeni

4Comentarii
S-a finalizat drumul spre vama de la Foeni
De curând au fost finalizate lucrările aferente proiectului „Reabilitarea infrastructurii rutiere a DJ 593 Foeni-Giulvăz-Peciu Nou, Foeni-secţiune punct vamal, pe sectorul cuprins între km 31+500 şi 35+900, în lungime de 4,4 km, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul de Vecinătate România-Serbia 2004-2006.

Săptămâna viitoare, Consiliul Judeţean Timiş a convocat, pentru data de 16 septembrie 2008, comisia de recepţie la terminarea lucrărilor, recepţie la care a fost invitat şi reprezentantul partenerului sârb. Consiliul Judeţean Timiş a fost beneficiarul acestei finanţări externe ca urmare a semnării, în data de 30 noiembrie 2007, a contractului de finanţare nerambursabilă privind implementarea proiectului. Valoarea totală a lucrării a fost de 697.578 euro iar lucrările au demarat în data de 3 aprilie 2008. Proiectul a avut ca scop crearea condiţiilor necesare pentru facilitarea schimburilor culturale, informaţionale şi economice între locuitorii judeţelor membre ale Euroregiunii DKMT, în special cei din România şi Serbia, conectarea infrastructurală între cele două ţări, creşterea atractivităţii zonei de vest a judeţului Timiş, reducerea distanţelor dintre localităţile puternic dezvoltate din zona transfrontalieră, aflate de o parte şi de alta a graniţei, în zona Timişoara şi Zrenianin.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor