S-a deschis Târgul de Crăciun de la Sibiu! Vezi și programul târgurilor din Viena, Timișoara și Cluj

De Bihon.ro
Reactualizat la:
S-a deschis Târgul de Crăciun de la Sibiu! Vezi și programul târgurilor din Viena, Timișoara și Cluj
Unul dintre cele mai apreciate Târguri de Crăciun din România a fost deschis pe 15 noiembrie, la Sibiu.

Cea de-a 13-a ediție se desfășoară între 15 noiembrie 2019 și 3 ianuarie 2020. În Piața Mare din Sibiu se regăsesc peste 100 de expozanți, alături de un patinoar în aer liber și de o roată panoramică, dar și Atelierul lui Moș Crăciun și Parcul lui Moș Crăciun.

„Spectaculoasele proiecții realizate pe fiecare clădire din Piața Mare, sunt din nou prezente, care întrețin atmosfera feerică a evenimentului. Totodată, acestea iluminează întreaga locație într-o manieră unică, transformând centrul orașului într-un loc de poveste”, transmit organizatorii.

Târguri de Crăciun în România

Târgul de Crăciun din Oradea va avea loc în Piața Unirii, între 29 noiembrie și 26 decembrie 2019.

Ștefan Hrușcă, Paula Seling și Proconsul vor cânta la Târgul de Crăciun din Oradea

În Cluj-Napoca, Târgul de Crăciun se va desfășura între 22 noiembrie și 31 decembrie 2019. „Revin căsuțele frumos decorate, aromele de ciocolată caldă și vin fiert, patinoarul, Tramvaiul lui Moș Crăciun, serile de colinde și de concerte, animația stradală, Căsuța Chițibușuri, Căsuța Moșului și luminițele de sărbători. Ediția 2019 aduce, însă, și câteva elemente de noutate față de anii precedenți”, precizează organizatorii.

Târgul de Crăciun din Timișoara este programat între 1 decembrie 2019 și 3 ianuarie 2020. „Și în acest an, având în vedere ecourile pozitive înregistrate în anul 2018, Târgul de Crăciun va avea drept arie de desfășurare atât Piața Victoriei, cât și Piața Libertății, unde artiștii plastici și meșteșugarii locali vor întregi tabloul unui spațiu dedicat cu precădere copiilor”, informează Primăria Timișoara.

Târgul de Crăciun 2019 Viena

Târgul de Crăciun de la Viena este probabil unul dintre cele mai apreciate și vizitate târguri din Europa. Târgul din acest an este deschis între 15 noiembrie și 26 decembrie.

Photo credit Târg Sibiu: Focus Events | Sebastian Marcovici, Dragoș Dumitru



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor