S-a căsătorit a doua oară, uitând că mai era însurat încă cu o altă femeie

5Comentarii
S-a căsătorit a doua oară, uitând că mai era însurat încă cu o altă femeie
Un bărbat de 41 de ani din localitatea Ghizela, judeţul Timiş este cercetat pentru bigamie, după ce s-a căsătorit din nou, anul acesta, uitând însă că mai era căsătorit cu o altă femeie din 1992.

În luna mai a acestui an, bărbatul s-a dus la Primăria comunei Ghizela cu aleasa inimii sale, uitând însă că, în urmă cu 17 ani s-a căsătorit, în Cenad, cu o altă femeie, cu care avea şi doi copii.

Poliţiştii spun că bărbatul plecase de mulţi ani din Cenad, în urma unor neînţelegeri cu prima nevastă, şi trăia cu cea care avea să îi devină nevasta cu numărul doi, iar cele două femei nu se cunoşteau între ele.

Ar fi reuşit să rămână căsătorit cu cele două femei, dacă funcţionarii Primăriei Ghizela nu ar fi găsit primul certificat de căsătorie.

Aceştia au anunţat Poliţia, iar acum bărbatul cu două neveste riscă până la cinci ani de închisoare.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor