Roy Scheider, starul din „Fălci”, s-a stins din viaţă la 75 de ani

Reactualizat la:
1Comentariu
Roy Scheider, starul din „Fălci”, s-a stins din viaţă la 75 de ani
Roy Scheider, starul cunoscut în lumea întreagă datorită rolurilor sale din filme precum „Fălci” sau „Joc în nocturnă”, s-a stins din viaţă în cursul zilei de duminică, la vârsta de 75 de ani.

Cauza exactă a morţii actorului nu se cunoaşte deocamdată, dar Roy se lupta de mai mulţi ani cu un nemilos cancer.
Şi-a făcut debutul în anul 1961 şi în următorii 20 de ani a fost nominalizat de două ori la premiile Oscar. Rolurile interpretate în producţiile cinematografice „Filiera franceză” şi „Tot acest Jazz” au fost cele care l-au ajutat să se alăture pe lista „greilor de la Hollywood”.
Cât priveşte viaţa privată, Roy Scheider a trecut de două ori prin experienţa căsătoriei. Prima femeie alături de care a mers la altar a fost Cynthia Scheider, mama primului său copil, fiica Maximillia. Au divorţat în 1989, acelaşi an în care actorul a ales să se recăsătorească. Brenda King a fost cea care i-a stat alături starului până în ultima clipă. Roy şi cea de-a doua sa soţie au împreună doi copii, Christian şi Molly.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor