Românii vor la plajă de Crăciun

Crăciun pe plajă
Crăciun pe plajă
BUCUREŞTI – Iarna va fi ca vara în acest an pentru tot mai mulţi români care au ales să-şi petreacă sărbătorile în străinătate. Destinaţiile exotice s-au vândut cel mai bine în acest sezon. În schimb, lipsa zăpezii a redus simţitor numărul cererilor pentru staţiunile montane din Europa.

Românii vor la soare în această iarnă. Reprezentanţii agenţiilor de turism spun că, pentru Crăciun şi Revelion, au vândut foarte bine pachetele turistice din staţiunile exotice. Numărul românilor care au vrut să îşi petreacă vacanţa la peste 25 de grade Celsius a crescut cu 20 % faţă de anul trecut.

Tenerife ocupă primul loc în topul destinaţiilor alese de români pentru acest sezon. Mare trecere au avut însă şi vacanţele în Dubai, Egipt, Sharm el Seic, insulele Maldive sau Tunisia. Excursiile în aceste locaţii costă între 400 şi 1000 de euro.
De pe lista românilor nu au lipsit nici staţiunile montane din Austria şi Bulgaria. Insbruck este staţiunea preferată de skiorii români. Pachetele turistice s-au vândut, în aceste ţări, cu sume cuprinse între 700 şi 1500 de euro.

Reprezentanţii agenţiilor de turism spun că românii preferă să plece peste hotare de sărbători pentru că preţurile pachetelor turistice din străinătate sunt comparabile cu cele de pe Valea POrahovei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor