Românii s-au grăbit să-şi facă pensia obligatorie

Reactualizat la:
Românii s-au grăbit să-şi facă pensia obligatorie
Peste 1,8 milioane de persoane eligibile au semnat, până la 1 noiembrie, un contract de adeziune la un fond de pensii privat obligatoriu (Pilonul II).

Pe de altă parte, un interes în creştere este şi pentru pensiile facultative, unde numărul contributorilor atinsese, la 2 nobiembrie, 21.485 de persoane.

Pentru cele obligatorii semnaseră peste jumătate din persoanele estimate a intra în sistem. Conform arbitrului pensiilor, mai mult de 50% din salariaţii cu vârsta până în 45 de ani au aderat la Pilonul II. “Cred că până la finele campaniei de aderare, 17 ianuarie 2008, circa 3,4 milioane de persoane se vor înscrie la un fond de pensii obligatoriu”, a declarat Mircea Oancea, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

ING Fond de Pensii a atras 700.000 de clienţi în primele 45 de zile ale campaniei de aderare la fondurile de pensii obligatorii (Pilonul II), a declarat, vineri, directorul general al ING Asigurări de Viaţă, Bram Boon. De asemenea, conform oficialilor companiei, un alt vârf al campaniei de aderare se va înregistra în ianuarie, şi poate chiar şi de sărbători cănd oamenii se întâlnesc, discută şi îşi fac planuri pentru viitor.

“Obiectivul urmărit este atragerea unui milion de clienţi pe Pilonul II, respectiv 30% din numărul persoanelor eligibile. Când am anunţat obiectivele, au fost voci în piaţă care şi-au exprimat scepticismul, dar rezultatele confirmă previziunile noastre”, a spus Boon.

El a adăugat că ING Fond de Pensii reuşeşte să încheie circa 1.500 de contracte pe oră pe Pilonul II.”Pentru că sumele atrase de la clienţi ING sub forma contribuţiilor vor fi reduse în primul an, circa 84 milioane de euro, nu credem că piaţa financiară şi de capital din România va avea o problemă în absorbţia acestei sume”, a afirmat reprezentantul ING.

Activele fondurilor de pensii facultative,un milion de euro

Valoarea activelor nete gestionate de cele şapte fonduri de pensii facultative (Pilonul III) a ajuns, la 2 noiembrie, la 3,22 milioane de lei (peste 940.00 de euro). Pe piaţa de profil activează cinci administratori, care gestionează şapte fonduri de pensii facultative. Conform datelor CSSPP, numărul contributorilor la pensiile facultative a atins 21.485 de persoane la 2 noiembrie.

Cel mai mare fond de profil este AZT Moderato, gestionat de Allianz-Ţiriac Pensii, cu 8.601 de participanţi şi active nete de 1,36 milioane de lei, fiind urmat de ING Clasic (ING Asigurări de Viaţă) – 4.748 persoane şi active nete de 0,79 milioane de lei. Conform unor estimări ale CSSPP, la Pilonul III vor adera circa 300.000 de persoane, iar activele fondurilor vor atinge la finele anului 2008, aproximativ 60 milioane de euro. (Oana Grecea)



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor