Românii – tot mai dezgustaţi de politicieni

Ion Iliescu
Ion Iliescu
ZURICH – Presa internaţională continuă să comenteze, pe spaţii ample, situaţia politică din România. Tensiunile de la vârful puterii de la Bucureşti, referendumul de pe 19 mai, conflictul dintre Traian Băsescu şi premierul Tăriceanu, au devenit subiecte de analiză şi în presa elveţiană care a publicat două articole despre situaţia politică din România.

În timp ce ISN, prestigios institut de comunicare în domeniul securităţii, avertizează că întoarcerea lui Traian Băsescu la Cotroceni nu va pune capăt crizei politice, cotidianul Le Temps afirmă că în spatele scandalului suspendării se află fostul preşedinte, Ion Iliescu.

O concluzie a ambelor comentarii este aceea că s-a mers până la capăt cu demersurile de suspendare, deoarece reformele promovate de Băsescu nu au convenit unor politicieni, în special din PSD. Comentariul din Le Temps, intitulat “Suspendarea preşedintelui în România: al doilea puci al lui Ion Iliescu”, aminteşte că fostul preşedinte a avut ideea suspendării lui Traian Băsescu.

Autorul comentariului face mai multe analogii între anii 1989 şi 2007 în România, între democraţia prezidenţială franceză şi cea “bizantin-orientală” de la Bucureşti şi conchide că “pucistul Iliescu” se poate mândri că e unul dintre puţinii care au îndepărtat de la putere doi preşedinţi.

Iliescu îşi dă cu părerea

Ion Iliescu, stăpânul incontestabil al României între 1989 şi 2004, a reuşit, potrivit acestui comentariu, “să camufleze un puci vulgar într-o revoluţie democratică”. Motivul pentru care Iliescu ar fi convins conducerea PSD să meargă până la capăt cu suspendarea îl reprezintă de fapt posibila sa acţionare în justiţie pentru mineriade.

Comentariul Reţelei de Securitate Internaţională afirmă că, deşi Băsescu are toate şansele să învingă în referendumul de la 19 mai, odată întors la Cotroceni, el ar putea fi blocat de partidele parlamentare cu care se află în conflict. Ceea ce pare Băsescu să uite este că, deşi întoarcerea sa la putere depinde de popor, capacitatea sa de a guverna depinde de sprijinul partidelor politice, mai afirmă comentariul amintit.

Concluzia ambelor analize: economia României merge înainte cu tot cu criza politică, iar românii sunt tot mai apatici şi dezgustaţi de politicienii lor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !