România, locul doi în Europa după creşterea consumului de mâncare şi băutură

Reactualizat la:
România, locul doi în Europa după creşterea consumului de mâncare şi băutură
România ocupă locul al doilea în topul țărilor europene din punct de vedere al creșterii și al potențialului de creștere din sectorul alimentației și al băuturilor.

Topul a fost realizat de Cushman & Wakefield, companie din domeniul serviciilor imobiliare comerciale pe baza datelor referitoare la consumul total de alimente și băuturi. În cadrul studiului, au fost luate în calcul restaurantele, unitățile fast-food, cafenelele, ceainăriile și gelateriile.

Potrivit consultanților Cushman & Wakefield, în Europa, în anul 2016 au fost cheltuiţi echivalentul a 796 de miliarde de euro în sectorul de mâncare şi băutură, în condiţiile în care ritmul mediu de creştere al pieţei din ultimul deceniu a fost de 4,2% pe an. Pentru următorii 10 ani (2017-2026),se estimează un ritm mediu de creştere de 4,9% pe an.

România s-a clasat pe locul al doilea în funcţie de ritmul de creştere din ultimii zece ani, estimat la 7,2% pe an, şi se află pe aceeaşi poziţie şi în funcţie de potenţialul de creştere pentru următorul deceniu, ritmul mediu de creştere fiind estimat la 8,8% pe an.

Prima poziție este ocupată de Turcia, care îşi păstrează un ritm de creştere peste media europeană.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !