România, locul 10 în UE la înmatriculări de maşini noi

Reactualizat la:
inmatriculari
inmatriculari
Numărul înmatriculărilor de maşini noi din România a fost, în primele nouă luni ale anului, de 231.788, în creştere cu 28,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numai în luna septembrie fiind înregistrat un avans de 19,5%, la 22.650 de automobile.

Aceste date plasează România pe locul 10 în Europa, în funcţie de numărul autoturismelor noi înregistrate în primele nouă luni.

La nivel european, Dacia a înregistrat, în perioada ianuarie-septembrie, o creştere cu 18,4% a numărului de autoturisme noi înregistrate faţă de perioada similară a anului 2006, la 124.634 unităţi, potrivit datelor publicate, marţi, de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Producătorul român a înregistrat, în primele nouă luni, o cotă de 1% pe piaţa europeană, faţă de 0,9% anul trecut.

În luna septembrie, Dacia a avut o cotă de piaţă de 0,7%, cu 10.073 de vehicule noi înregistrate. În primele nouă luni ale anului, primele trei locuri, la nivel european, în funcţie de numărul de vehicule noi înregistrate, au fost ocupate de grupul german Volkswagen, cu 2,39 milioane de unităţi, respectiv 19,6% din total, urmat de PSA Peugeot Citroen, cu 1,58 milioane automobile şi o cotă de 13%, şi Ford Group, cu 1,304 milioane vehicule şi 10,7% din piaţa de profil.

Numărul înmatriculărilor de maşini noi în Europa a crescut, în primele nouă luni, cu 0,8%, la 12,24 milioane unităţi. În luna septembrie, declinul de 2,1% al pieţei din Europa de Vest a fost contrabalansat de creşterea de 9,5% a industriei de profil în noile state membre. Primele trei pieţe vest-europene au fost, în perioada ianuarie-septembrie, Franţa, Italia şi Marea Britanie, unde numărul de înmatriculări a crescut cu 0,3%, 6,6% şi, respectiv, 2%. Totodată, piaţa germană a scăzut cu 8%, iar cea spaniolă cu 2%.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !