Româncele, primele la avorturi în Peninsulă

Reactualizat la:
Româncele, primele la avorturi în Peninsulă
Rata întreruperilor de sarcină este în scădere printre italience, dar în creştere printre imigrante. Lipsa educaţiei sexuale are ca efect o rată a avorturilor îngrijorătoare pentru româncele din Italia.

La Spitalul San Carlo Borromeo din Milano, 40% din imigrantele care cer întreruperea sarcinii sunt românce.

În Italia, întreruperea voluntară a sarcinii este reglementată de o lege din 1978. După 30 de ani, legea este contestată cu orice ocazie de mişcările religioase şi se află încă în atenţia opiniei publice.

În 2006, în Italia s-au înregistrat 130.000 de avorturi, dintre care o treime, printre imigrante. Numărul în continuă scădere al italiencelor care recurg la întreruperea sarcinii aduce în prim-plan imigrantele şi în special româncele, al căror număr este în creştere. Datele Ministerului Sănătaţii relevă că în 2006 aproximativ 16.000 de românce au renunţat la sarcină în Italia.

Carmen Gulap (40 de ani), stabilită la Milano de zece ani, este mediator la Centrul de Consultanţă de pe lângă Spitalul San Carlo Borromeo. Ea ne-a dat detalii despre amploarea fenomenului: „40% din imigrantele care preferă avortul sunt românce. Contribuie pe de o parte lipsa educaţiei şi, pe de alta, de ce să nu recunoaştem, şi presiunea hormonilor pentru femeile care lucrează ca menajere şi au doar câteva ore libere pe săptămână. Numai la protecţie nu le stă capul atunci”.

Cifra amintită este confirmată şi la nivel naţional. Din datele ministerului, în 2006, româncele au reprezentat 37,2% din pacientele înscrise la ginecologi pentru întreruperea sarcinii.

Cifrele vor scădea cu siguranţă pentru anul 2008. Ministerul Sănătăţii din Italia a stabilit că româncele care nu au rezidenţă nu mai au dreptul la gratuitate, stabilind un cost de 850 de euro pentru un avort. „Din păcate, această decizie a Ministerului Sănătăţii ne întoarce în timp. Am întâlnit cazuri în care româncele iau un medicament care provoacă avortul până în a şaptea săptămână, cu consecinţe deseori grave pentru sănătate”, adaugă Carmen Gulap.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !