Rodica Tanasescu: Lupta medicilor de familie este si lupta pacientilor

2Comentarii
Rodica Tanasescu: Lupta medicilor de familie este si lupta pacientilor
Prezentă miercuri la Timişoara, preşedinta Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, dr. Rodica Tănăsescu, a vorbit despre acţionarea în judecată a Ministerului Sănătăţii şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru contractul cadru pe acest an, despre emigrarea unor medici de familie în ţările din nordul Europei, ca singură soluţie la criza din domeniul lor şi a transmis pacienţilor că lupta medicilor de familie este şi în numele asiguraţilor, pentru ca aceştia să beneficieze de serviciile de bază pe care le merită.

„Pacienţii noştri trebuie să ştie că lupta noastră este şi a lor. Semnarea acestui contract pe 2011 ar presupune nişte măsuri care fac aproape inacceptabilă funcţionarea noastră, pentru că nu ne putem face datoria faţă de pacienţii noştri. Acest contract ar mai presupune un buget la medicamente, ceea ce noi nu putem accepta, pentru că înseamnă că o parte dintre pacienţi vor rămâne fără reţetele gratuite sau compensate de care au nevoie. Contractul mai înseamnă că noi mai putem consulta şi da o singură reţetă o dată la trei luni, indiferent câte boli cronice are pacientul. Pacienţii noştri trebuie să ştie că ei sunt raţiunea noastră de a fi şi că noi suntem medicii lor şi că dacă nu reuşim împreună, multe dintre cabinetele noastre se vor desfiinţa”, a declarat dr. Rodica Tănăsescu.   Franţa, Anglia şi alte ţări nordice sunt locurile vizate de mai mulţi medici de familie din Timişoara, pregătiţi să plece din ţară din cauza condiţiilor legislative din domeniu. ”Pentru mulţi dintre colegii noştri, singura soluţie de a ieşi din aceste probleme este emigrarea”, a mai adăugat dr. Rodica Tănăsescu.

În România sunt înregistraţi peste 11.800 de medici de familie, iar în judeţul Timiş, în prezent sunt peste 400 de medici de familie.

Delia S. Barbu



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor