Edilul-șef susține că, după furtuna din 17 septembrie, a lansat o campanie de brainstorming în primărie, iar subalternii lui trebuie să vină cu idei, pentru ca autoritățile să nu mai fie luate prin surprindere. O primă idee se referă la montarea de senzori în oraș, care să măsoare viteza vântului.
„Am lansat un brainstorming în primărie, cu măsuri pe care trebuie să le luăm pe viitor, pentru a fi mai bine pregătiți în diverse situații, de urgență, să le numesc astfel. Aștept să îmi vină toate ideile, din toate structurile. Apoi vom face și o discuție. Una dintre idei este, spre exemplu, să constituim noi o rețea de senzori ai orașului pentru a măsura diverși parametri. Cineva mi-a spus că o firmă măsoară parametrii vântului, nu am încă validare a informației, dar părea credibilă. La măsurare, neoficial, vântul a avut 148 km/h. Noi putem să ne protejăm printr-o investiție care să nu fie foarte mare și să măsurăm acei parametri care prezintă interes. Pe lângă ceea ce se întâmplă prin avertizările care se lansează la nivel național”, a explicat Nicolae Robu.
Primarul Timișoarei susține că nu poate detalia exact ce își dorește, dar că ideea este una bună.
„Nu putem să detaliem acum, am spus doar ideea în sine. Ideea este că un oraș al zilelor noastre, cu tehnologiile de acum și cu conceptul de Smart City, trebuie printre altele să dispună și de o rețea de senzori care să măsoare diverși parametri de mediu de interes. Nu numai parametri de mediu, dar în principal”, a conchis Robu.
Rămâne de văzut ce idei vor mai prezenta subalternii primarului și care dintre ele vor fi și puse în aplicare sau vor merita să fie puse în aplicare.
[related-post post_id=”1899327″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!