Vă reamintim că la ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara, Robu a tăiat și a spânzurat prin agenda sportivă a Timișoarei, propunând inițial sume infime pentru mai multe echipe din oraș, printre care și cele de volei. Astfel, după modificări făcute chiar de primar înaintea ședinței, Agroland ar fi trebuit să primească doar 25.000 de lei, în timp ce CS Informatica doar 50.000 de lei.
Asta a iscat nemulțumirea mai multor consilieri din opoziție, care nu au înțeles după ce criterii a stabilit primarul Timișoarei aceste sume.
Robu a răbufnit: „Ce impact are voleiul? E foarte bine că unora le place să joace volei și salut diversitatea de hobby-uri. Dar ce prestigiu aduce Timișoarei voleiul? Cine se uită la televizor la volei? Să dăm asemenea sume înseamnă bătaie de joc din banul public. Informatica, da, a făcut o performanță frumoasă, dar au spus cei de la Informatica că au folosit jucători crescuți de Poli și dați de Poli? Măcar să spună. Nu, evident. Foarte bine că unii doresc, din activitatea lor privată, să susțină sportul, dar să ajungem să le dăm asemenea sume este o bătaie de joc din banul public. Să ajungem să dispersăm resursele numai pe interese personale și prietenii este total inacceptabil și chiar ajungem în altă zonă”, a afirmat Robu, în plen.
Apoi a adăugat: „e ca și cum te-ai pune să faci muzică cu trei note, iese ce iese din trei note, așa e și la volei”. Până la urmă a fost de acord să dubleze sumele propuse de el, astfel că Agroland primește 50.000 de lei, iar CS Informatica 100.000 de lei.
Afirmațiile sale nu au rămas fără ecou. Federația Română de Volei a reacționat ferm și îi cere primarului Timișoarei să retragă cele afirmate.
„Federația Română de Volei condamnă cu fermitate afirmațiile primarului municipiului Timișoara, dl. Nicolae Robu, făcute în cadrul Ședinței ordinare a Consiliului Local, din data de 27 iunie 2017. (…) Această declarație aduce prejudicii grave imaginii voleiului, o disciplină sportivă prezentă la Jocurile Olimpice din 1964, la care România a cucerit medalia de bronz la masculin în 1980 (Moscova). Prin aceste cuvinte, dl. Nicolae Robu a discreditat sportivi excepționali, practicanți ai voleiului, din întreaga lume. Declarația surprinde cu atât mai mult cu cât în Timișoara s-au lansat, în timp, voleibaliști și voleibaliste care au reprezentat România cu brio pe plan internațional. În același timp, capitala Banatului va fi reprezentată la nivelul primei divizii, în sezonul următor, de două echipe, ACS Agroland Timișoara (feminin) și CSU UV Timișoara (masculin), și ne dorim ca acestor formație să li se recunoască meritele sportive. Federația Română de Volei nu poate fi de acord cu aceste afirmații, foarte dăunătoare pentru unul dintre cele mai populare sporturi de pe glob, și îi cere domnului Nicolae Robu să retragă public spusele din data de 27 iunie”, au transmis oficialii FRV.
Mingea, cum s-ar spune, este acum în terenul primarului, însă rămâne de văzut dacă acesta va retrage cele afirmate.
Articole pe aceeași temă:
Robu taie si spanzura prin Agenda sportiva a Timisoarei pe 2017. Varianta finala a finantarilor
Citiți principiile noastre de moderare aici!