Robu s-a saturat de plangaciosi la ACS Poli

De Roxana Deaconescu
25Comentarii
Robu s-a saturat de plangaciosi la ACS Poli
© foto: arhiva
Situația de la ACS Poli l-a scos din sărite pe primarul Timișoarei, iar partida cu Gaz Metan Mediaș l-a lăsat fără voce. Deși era răgușit, edilul Nicolae Robu și-a vărsat năduful și a ținut să spună că s-a săturat de plângăcioși și că este nevoie de oameni serioși la club, pentru că unii chiar nu merită ca el să-și piardă timpul cu ei.

Cu restanțe salariale către jucători și cu o rată lunară de peste 50.000 de euro către ANAF, ACS Poli încă se chinuie să supraviețuiască. Primarul Nicolae Robu susține că e nevoie de oameni serioși la club și că nu mai este dispus să-și dedice timpul și sănătatea pentru echipa lui de suflet.

„Cu eforturi mari am ținut clubul în viață și nu sunt dispus să dedic la nesfârșit timp din timpul meu, sănătate din sănătatea mea… Unii oameni chiar nu merită, a venit timpul clarificărilor. Va fi o discuție ultimativă. Toate eforturile le-am depus pentru Timișoara și timișoreni. Sunt cluburi, cum e Chiajna, unde sunt patru luni de restante și nu auzi pe nimeni să vorbească de bani, dar vezi rezultate”, a spus marți Robu.

Edilul-șef a ținut să precizeze că s-a săturat de plângăcioși și că dacă nu există înțelegere, atunci clubul poate fi închis, dar în aceste condiții nu se mai dau banii.

„Să plece plângăcioșii! Ori se aliniază unui proiect serios, cu oameni serioși, care înțeleg și dificultățile, ori să plece. Putem lua în calcul inclusiv varianta desființării. Nu cred că se ajunge acolo. Până una-alta suntem pe locul 9, la 12 puncte de locul antepenultim. Nu e o poziție confortabilă, nici una cu care să te lauzi, dar trebuie să existe clarificări… Restanțele au depășit trei luni la câțiva jucători. Mai au de luat prima de rămânere în Liga 1. Li se cere să aibă înțelegere. Nu există căi de mijloc. Banii vor fi primiți. Dacă nu există înțelegere, se închid porțile și banii nu vor fi primiți”, a completat primarul Timișoarei.

Nicolae Robu atrage din nou atenția că ACS Poli nu are patroni și că echipa este, de fapt, a comunității.

„Oamenii nu pricep că la această echipă nu este niciun patron, este o echipă a comunității, unde finanțarea este făcută 90% prin eforturi făcute de mine, datorită unor persoane care vor sa fac lucruri bune pentru orașul lor (…) Îmi exprim speranța că se va produce redresarea de rigoare, să rezistăm în Liga I. Dacă rezistăm, anul viitor, lucrurile vor arăta cu totul si cu totul altfel. Totul a început în momentul în care ANAF ne-a luat toți cei 720.000 euro bani pentru turul campionatului. Din acel moment, lucrurile au mers foarte greu”, a conchis Robu.



25Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor