Robu nu este de acord cu reducerea personalului din primarie: Si in perioada comunismului se proceda la fel

De B.A.M
33Comentarii
Robu nu este de acord cu reducerea personalului din primarie
Robu nu este de acord cu reducerea personalului din primarie
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, nu este de acord cu o recentă decizie de Guvernului Ponta care vizează reducerea unor posturi din administraţia publică locală. Edilul-şef al municipiului compară această măsură cu deciziile luate în timpul comunismului şi solicită mână liberă şi un plafon de cheltuieli de personal.

Guvernul României pregăteşte o ordonanţă de urgenţă prin care propune reducerea posturilor vacante din administraţia publică locală. Sindicaliştii din administraţiile publice locale consideră că această decizie va duce la destructurarea activităţii din acest sector.

„Prin reducerea posturilor vacante, foarte multe compartimente din instituţiile publice locale se vor desfiinţa, de exemplu direcţii care au ocupate mai putin de 15 posturi, servicii care au ocupate mai puțin de șapte posturi sau birouri cu mai putin de cinci posturi ocupate. La acest moment, reducerea posturilor vacante din adminsitraţia publică locală înseamnă practic diminuarea numărului de posturi cu 24%, actualmente posturile fiind ocupate efectiv doar în proporţie de 76%”, susţin reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie.

Temerile lor sunt împărtăşite şi de primarul Timişoarei, Nicolae Robu, care sugerează Guvernului Ponta să nu intervină brutal în „bucătăria internă” a primăriilor, ci să fixeze un plafon de cheltuieli, iar apoi să dea mână liberă primarilor să îşi formeze propria structură de personal.

„Eu mi-am spus părerea cu privire la cum ar trebui să stea lucrurile cu ocuparea posturilor în sectorul bugetar. Îmi păstrez opinia care nu este în ton cu prevederile Ordonanţei de Guvern recente. Consider că ar fi mult mai potrivit să se fixeze un plafon de cheltuieli de personal pentru fiecare unitate administrativ teritorială şi apoi unitatea respectivă să fie lăsată să se autoorganizeze, cu respectarea acelui plafon”, susţine Robu.

În opinia primarului Timişoarei, o astfel de ordonanţă ar putea avea efecte diametral opuse celui propus, şi anume reducerea cheltuielilor.

„Aceste reglementări rigide nu sunt potrivite realităţilor foarte diverse. Prin astfel de reglementări se ajunge frecvent ca în loc să se cheltuiască mai puţini bani pentru anumite lucruri, să se cheltuiască mai mulţi. De ce? Pentru că dacă nu poţi face lucruri cu angajaţi proprii ajungi la externalizarea unor servicii şi externalizarea costă mai mult decât rezolvarea problemelor cu personal propriu”, a mai spus Robu.

La final, el nu s-a ferit să compare politica Guvernelor Ponta şi Boc cu cea comunistă, deşi, teoretic, PSD şi PNL sunt aliaţi la nivel parlamentar şi guvernamental.

„Şi pe perioada comunismului se proceda la fel. Posturile erau blocate şi atunci pentru o perioadă lungă de timp”, a mai spus Robu.



33Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor